Codrin Ștefănescu, după CExN-ul PSD: ”Trebuie să reintroducem normalitatea în România”

61968521

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, vineri, că social-democraţii au "un plan pe puncte", precizând că trebuie "reintrodusă normalitatea" în România.

"Avem un plan pe puncte. Ştim exact ce avem de făcut. Începând de luni, începem să comunicăm public ceea ce facem. Este foarte mare aşteptarea de la noi din partea celor care ne-au votat şi a celor care ne susţin. În aceste ore, începând de ieri şi până astăzi, am primit cu toţii foarte multe mesaje. (...) Mesajul este unitar: 'Nu cedaţi, nu daţi un milimetru înapoi, mergeţi până la capăt, noi suntem mult mai mulţi cei care vă susţinem decât cei foarte, foarte puţini care vă critică şi sunt extrem de radicali şi de violenţi'", a afirmat Ştefănescu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat ce înseamnă că PSD va merge "până la capăt", el a precizat: "Până la capăt înseamnă că trebuie să reintroducem normalitatea în România, trebuie să explicăm încă o dată românilor că (...) nişte persoane se joacă cu bugetul de stat, cu subordonaţii, cu instituţiile pe care le conduc, că nu instituţiile sunt ţinta PSD şi a alianţei, ci nişte persoane. În instituţiile acestea, 98-99% dintre oameni sunt foarte normali şi îşi fac treaba şi datoria, dar au nişte şefi care au stat, de-a lungul timpului, la tot felul de mese rotunde şi au ajuns la concluzia că, împreună, ei (...) pot subjuga România şi să decidă. De exemplu, să decidă cine poate să fie prim-ministru şi cine poate să fie decapat, care sunt listele cu oameni care trebuie promovaţi, cine trăieşte şi cine moare".

De asemenea, chestionat dacă PSD îl va suspenda din funcţie pe preşedintele Klaus Iohannis, Codrin Ştefănescu a spus că este foarte importantă decizia pe care o va lua şeful statului în privinţa hotărârii CCR care o vizează pe şefa DNA.

"Este foarte important să vedem decizia pe care o ia şi Iohannis, (...) adică respectă Constituţia sau nu o respectă? Dacă nu o respectă, în momentul ăla ştim exact (...) ce avem de făcut, vom ieşi în secunda numărul doi în spaţiul public şi o să anunţăm întreg poporul român ce facem. (...) Avem speranţa că săptămâna viitoare domnul Iohannis se va pronunţa", a arătat Ştefănescu.

El a precizat că în CExN nu s-a discutat despre eventuala suspendare din funcţie a şefului statului.

"N-a avut nicio legătură întâlnirea de astăzi cu suspendarea, cu discuţiile despre SIE sau alte chestii. A fost legată discuţia doar de lovitura pe care am primit-o noi, ca partid, încă o dată. S-a discutat despre presiunile care au existat pentru a se produce această lovitură, s-a discutat despre faptul că de data aceasta, fără să facem doi paşi înainte şi jumătate de pas înapoi, trebuie să mergem foarte rapid până la capăt. Avem susţinerea populară în sensul ăsta, le place sau nu le place celor care ne critică", a adăugat Codrin Ştefănescu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61968520
Ludovic Orban: ”CEx-ul PSD s-a comportat ca o sectă de sinucigaşi politici”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că CEx-ul PSD s-a comportat, în şedinţa care a avut loc vineri, ca o "sectă de sinucigaşi politici" şi a ales să-l apere pe Liviu Dragnea, pe care l-a catalogat un "infractor condamnat".

61968519
USR, după declarațiile lui Dragnea: ”Foarte probabil vor da OUG. Trebuie să rămânem în stradă”

USR spune că PSD i-a trădat pe români pentru un infractor, alegând să facă scut în jurul lui Liviu Dragnea şi că foarte probabil Guvernul va da OUG pe Codul Penal. USR spune că oamenii trebuie să rămână în stradă.

61958283
Gabriela Firea: PSD decide săptămâna viitoare dacă dă OUG sau nu pe Codul Penal

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, vineri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experţilor din domeniul juridic, parlamentari şi miniştri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.