Ciolacu, către PNL și USR: Banii din pensiile speciale să se ducă la dublarea alocațiilor

62145220
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunțat marţi că va convoca Birourile permanente reunite pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. El pune condiţia ca aceşti bani să fie folosiţi pentru dublarea alocaţiilor.

 

"Voi convoca de îndată Birourile permanente reunite pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, cu condiţia ca aceşti bani să fie folosiţi pentru dublarea alocaţiilor. Asta înseamnă ca PNL şi USR să nu mai chiulească şi să deblocheze urgent activitatea Senatului. Până atunci, tot ce fac se numeşte minciună şi populism ieftin", a scris Ciolacu pe Facebook.

PNL a solicitat marţi convocarea Birourilor permanente pentru adoptarea proiectului de lege privind abrogarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a susţinut că demisia preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, din Camera Deputaţilor este "o cacealma".

"PNL nu acceptă acest privilegiu pentru parlamentari, acela al pensiilor speciale, PNL fiind adeptul constant al pensiilor plătite în baza contribuţiilor. Din punctul de vedere al PNL, singura soluţie pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea articolului 11 din Statutul senatorilor şi deputaţilor şi nu există o altă soluţie care să rezolve pe deplin întreaga problemă. Astăzi, am depus la primele ore ale dimineţii o solicitare de convocare a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (...) pentru ora 10,00. Aşteptăm ca Birourile permanente să trimită la Comisia de statut proiectul de lege al PNL, care este blocat din luna iunie de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, pentru a fi dezbătut şi votat astăzi în plen", a declarat Roman, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
62160259
Concurs de demisii din Parlament, în prag de alegeri: ”Nu vreau pensie specială”
Concurs de demisii din Parlamentul României, anunțate pe Facebook. Liderii PSD și USR au promis că vor demisiona din Senat și Camera Deputaților în ultima zi de mandat, în decembrie, pentru a nu beneficia de pensii speciale.
62154869
Ludovic Orban: Demagogia cu demisia înainte de terminarea mandatului că nu mai primeşti pensie specială, o minciună sfruntată
Ludovic Orban a catalogat drept demagogic demersul parlamentarilor care au anunţat că vor demisiona înainte de terminarea mandatului pentru a nu mai beneficia de pensie specială, susţinând că acest lucru este "o minciună sfruntată".
62093481
Barna: Deputaţii şi senatorii USR îşi vor depune demisia din Parlament
Deputaţii şi senatorii USR îşi vor depune demisia din Parlament, marţi, pentru a nu face parte dintre cei care vor primi pensie specială, anunţă liderul formaţiunii, Dan Barna.