Primarul general: ”Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului”

×
Publicitate

Primarul general Nicușor Dan a declarat, luni, după o ședință avută cu premierul Florin Cîțu și primarii de sectoare, că se încearcă, ”pe cât posibil” evitarea aplicării unei măsuri de ”carantinare a Bucureștiului”.

Dan a mai precizat că, în opinia sa, populația mai are de rezistat încă aproximativ două luni de restricții din cauza Covid-19, deoarece în aprilie și mai vor veni cantități mari de vaccinuri în România.

”Suntem practic în aceeași situație din noiembrie, decembrie. Aceleași măsuri de atunci, mai puțin deschiderea școlii, sunt în vigoare în momentul acesta. bineînțeles că este și o oboseală a populației după un an de restricții. Totul este să fim responsabili și să trecem cu bine. Deci, practic, mai avem de trecut două luni, pentru că este o cantitate mare de vaccinuri care urmează să vină în România în lunile aprilie și mai. Deci noi trebuie să mai rezistăm partea asta de luni, martie și aprilie, până când un număr de vaccinuri vor sosi”, a spus primarul Capitalei.

Cât despre închiderea școlilor, primarul Capitalei a spus că totul depinde de actele normative care vor fi emise de autoritățile naționale, nu cele locale.

„Tot ce înseamnă de închidere a școlilor, de închiderea a activităților economice, cum sunt mall-urile, sunt măsuri obligatorii care urmează niște acte normative, care sunt emise de autorități naționale. Ca autorități locale, nu putem decât să ne conformăm. Ce pot să vă spun este că la această discuție între primul-ministru și primarii din București am încercat să găsim acele măsuri efective care să evite carantinarea Bucureștiului” - a mai spus Nicușor Dan.

Premierul Florin Cîțu este nemulțumit de situația cazurilor de Covid-19 în București

 

Premierul Florin Cîţu s-a arătat nemulțumit, luni, de situația tot mai gravă a cazurilor noi de îmbolnăviri cu Covid-19 în București, astfel că a organizat o ședință la ora 13.00 cu primarul general și cei de sectoare.

Înainte de această discuție, Cîțu a spus că este ”foarte supărat”, deoarece există "o minoritate care nu respectă regulile în vigoare".

”Am văzut și eu, ca și dumneavoastră, imaginile cu ce s-a întâmplat weekend-ul trecut și în cluburi, și se întâmplă și în stațiunile montane, și vreau să spun că sunt foarte supărat să văd că există o minoritate dintre concetățenii noștri care încă nu vrea să respecte regulile în vigoare. Bineînțeles că implicațiile sunt pentru majoritatea populației.” - a spus premierul României.

El a avertizat că autoritățile vor fi intrasigente în perioada următoare cu cei care nu respectă legea, inclusiv cu parlamentarii.

"Acolo unde nu se respectă legea, voi fi intransigent. Nimeni nu este mai presus de lege. Din păcate, există şi parlamentari care instigă, îndeamnă la nerespectare legii. (...) Nu am o problemă cu protestele, (...) dar să o facă respectând legea, să poarte mască. (...) I-am cerut domnului Bode o situaţie despre ce s-a întâmplat în weekend. Nimeni nu este mai presus de lege", a subliniat premierul.

Întrebat dacă se pune problema carantinării Capitalei, Cîţu a afirmat:

"Personal, am vrut să păstrăm economia deschisă şi am găsit soluţii. Doresc să găsim soluţii să nu ajungem la carantinare. Decizia o luăm după ce am întâlnire cu primarul general, primarii de sector. De aceea, aştept soluţii" - a mai spus șeful Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Ciolacu: În noaptea de Înviere merg la biserică, indiferent de situație. Voi plăti amenda

Marcel Ciolacu susține că în noaptea de Înviere el va merge la biserică, indiferent de restricțiile de circulație care ar putea fi impuse în perioada sărbătorilor de Paște, scrie HotNews.

Ciolacu a explicat de ce i-au ieşit banii din buzunar la o conferinţă de presă: Nu am portofel

Liderul PSD Marcel Ciolacu a dat mai multe explicaţii duminică, la Târgovişte, despre momentul de la o conferinţă de presă când, după ce a scos o notiţă din buzunarul interior al sacoului, s-au putut vedea mai multe bancnote.

Rareş Bogdan: Nu suntem de acord cu înfierea copiilor de către cupluri de minorităţi sexuale

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan nu este de acord cu înfierea de copii de către cupluri ale minorităţilor sexuale, pentru că, în opinia sa, “lucrul ăsta e o chestie care schimbă lumea”.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.