Basescu: "Faptul ca Van Rompuy si Barroso nu au iesit in conferinta cu Ponta e un semnal infiorator"

60577254

Traian Basescu sustine ca este un "semnal infiorator" pentru Romania faptul ca nici presedintele Consiliului European si nici presedintele Comisiei Europene "nu au iesit" intr-o conferinta de presa comuna alaturi de premierul Victor Ponta.

Presedintele suspendat a spus ca faptul ca presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, si presedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, nu au sustinut o conferinta de presa comuna alaturi de Ponta este contrar protocolului, iar acest lucru reprezinta "un semnal infiorator pentru Romania".

"Daca ma veti vedea vreodata ca merg la Bruxelles, daca voi mai avea ocazia ca presedinte, pentru intalniri cu presedintele Consiliului European si cu presedintele Comisiei Europene, si veti constata ca nu a fost apoi o declaratie comuna, va trebui sa intelegeti ca s-a intamplat ceva rau", a afirmat Basescu la postul public de televiziune.

Presedintele CE, Jose Barroso, a exprimat, in intalnirea cu Victor Ponta, serioasele preocupari privind recentele evolutii politice din Romania legate de respectarea statului de drept, independenta justitiei si rolul CC, CE precizand ca premierul a declarat ca va furniza aceste angajamente in scris.

"Presedintele Barroso a exprimat serioasele sale preocupari in ceea ce priveste recentele evolutii politice din Romania in legatura cu respectarea statului de drept, cu independenta sistemului de justitie si cu rolul Curtii Constitutionale. El a subliniat ca trebuie garantate mecanismele necesare functionarii unui sistem democratic. Presedintele Barroso a subliniat in mod clar ca Guvernul Romaniei trebuie sa respecte independenta totala a sistemului judiciar, sa restabileasca puterile Curtii Constitutionale si sa se asigure ca deciziile acesteia sunt respectate, sa numeasca un Avocat al Poporului ce se bucura de sprijin transpartinic, sa garanteze o noua procedura deschisa si transparenta pentru numirea Procurorului-General si a directorului DNA, precum si sa faca din integritate o prioritate politica", se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

Potrivit comunicatului, presedintele Barroso a apreciat asigurarile date de premierul Ponta potrivit carora masurile ce cad in responsabilitatea Guvernului vor fi luate imediat si ca nu se va precupeti nici un efort pentru ca sa existe un angajament similar si din partea celorlalte institutii romanesti.

"Primul-ministru Ponta a declarat ca va furniza aceste angajamente in scris urgent. Comisia Europeana isi va publica raportul de monitorizare din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare in data de 18 iulie 2012, raport in care va trece in revista progresele inregistrate de Romania in ultimii cinci ani, inclusiv evolutiile recente", se mai arata in comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
60592762
UE il someaza pe Victor Ponta sa restaureze puterile Curtii Constitutionale
Uniunea Europeana l-a somat joi pe premierul roman Victor Ponta sa "restaureze puterile Curtii Constitutionale" si sa "nominalizeze un mediator sustinut de catre toate partidele politice", iar premierul a promis imediat sa dea curs solicitarilor UE.
60592243
Ponta, dupa ce a primit o lista de intrebari din parte presedintelui CE: "Raspund cel tarziu luni"
Victor Ponta s-a intalnit cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, si a anuntat ca a primit o lista de intrebari din partea acestuia, la care Bruxelles-ul asteapta raspunsuri clare.
60589220
Sesizarea in cazul Blaga,inadmisibila. Hotararea,publicata in MO ulterior modificarii competentei CC
Curtea Constitutionala precizeaza, in motivarea deciziei legate de sesizarea PDL privind schimbarea lui Vasile Blaga de la sefia Senatului, ca sesizarea este inadmisibila.