Mamele au reușit să strângă aproape 300.000 € în 6 zile pentru renovarea spitalului din Moreni: „M-a bușit plânsul”

×
Publicitate

Mamele se unesc și schimbă fața lucrurilor pe care statul român și autoritațile locale nu sunt în stare să le rezolve.

În Moreni, județul Dâmbovița, a fost inaugurată o secție de pediatrie renovată integral de mamele din comunitatea „La primul bebe". Doamnele au strâns banii în numai șase zile, iar în zece luni au predat cheile noilor încăperi și facilități. Chiar un medic le-a cerut sprijinul, sătul de condițiile în care erau tratați anual mii de copii.

Pereți scorojiți, saltele rupte și îmbâcsite, mobilier vechi de zeci de ani, chiuvete și toalete distruse. În aceste condiții erau tratați copiii care ajungeau în secția de pediatrie a spitalului din Moreni - peste trei mii, în fiecare an, din Dâmbovița și Prahova. Medicul Felix Georgescu a cerut ajutorul comunității „La primul bebe".

Medic: „Când a venit Atena cu echipa ei la noi în spital și ne-a dat vestea că urmează să fim finanțați, pur și simplu m-a bușit plânsul. Nu prea e bărbătesc, dar, acum, ce pot să spun. Mă bucur de ce am realizat împreună.”

Toate încăperile vechi au fost demolate și reconstruite de la zero. Zece luni a durat renovarea secției. Sunt 13 saloane imaculate, tot atâtea băi, plus cabinete de consultații, o sală de mese, spații de joacă și multe altele.

Atena Boca, fondator Asociația „La primul bebe”: „L-am renovat cu ajutorul mamelor din comunitățile online „La primul bebe”. Am strâns bani împreună cu ele. Am strâns 273.000  de euro în șase zile și am început lucrările.”

Secția a fost inaugurată oficial. Primul pacient este o micuță de doar câteva luni.

Mamă: „Baia este în cameră, avem și măsuță pentru bebeluș, frigider, tot ce e nevoie. Am mai fost aici în spital, dar nu erau condițiile care sunt acum. S-a schimbat radical tot.”

Atena Boca, fondator Asociația „La primul bebe”: „Eu astăzi am plâns când am intrat în spital. Și acum plâng. Mi se pare extraordinar,  mai ales că într-unul dintre saloane am găsit o bebelușă mică care a venit la geam și ne-a ras în cel mai frumos mod. Asta ne da nouă speranța că oricât de mică e schimbarea, merită tot efortul nostru.”

Este cel de-al 16-lea proiect dus la bun sfârșit de asociația „La primul bebe". O comunitate online de mame, premiată de Facebook, care a plasat-o printre primele o sută astfel de grupuri influente din întreaga lume.

Asociația a strâns și investit în spitalele și maternitățile de la noi peste 1 milion 7 sute de mii de euro.

O dovadă în plus că împreună ne facem bine.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62140037
Caiacele au redat libertatea de mișcare persoanelor țintuite în scaune cu rotile: „Simt că sunt liber, nu am nicio barieră”

Persoanele ţintuite în scaune cu rotile au fost mult mai copleşite de restricţiile din ultimele luni şi preţuiesc orice ocazie de a ieşi în mijlocul naturii şi a face mişcare.

62139880
Surpriză emoționantă. Pacienții Spitalului de Psihiatrie din Bălăceanca au primit în dar o seră cu răsaduri și plante

Pacienții Spitalului de Psihiatrie din Bălăceanca, Ilfov, au primit în dar o seră cu răsaduri și plante.

62139127
Surpriză neașteptată pentru personalul medical din Sibiu. Au fost copiloți de raliu pentru o zi

Medicii și asistenții medicali din Sibiu au primit o neașteptată gură de oxigen. Au fost invitați să schimbe combinezonul de protecție cu cel de pilot de raliu.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.