Nadia Comăneci a urmărit alături de Serena Williams evoluția echipei de gimnastică a României în finala pe echipe

×
Publicitate

După 12 ani, echipa de gimnastică a României a revenit în elita mondială, dar a terminat abia pe locul 7 în finala marți seară de la Paris.

Concursul a fost dominat de gimnastele din Statele Unite, care au câștigat un nou titlu olimpic. În tribune s-au aflat figuri cunoscute din lumea sportului și filmului, dar vedeta incontestabilă a fost Nadia Comăneci. Toată lumea a vrut o fotografie de nota 10 cu Nadia.

gimnastica

Deși a trecut aproape jumătate de secol de la primul 10 perfect câștigat de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, amintirea acestei reușite a rămas vie peste generații.

Femeie: „Ea va fi pentru totdeauna gimnasta numărul 1 a lumii. Întreaga lume trebuie să o respecte!”

Și așa se întâmplă. Peste tot pe unde apare Nadia se deschid toate ușile. Chiar și marți seară la Arena Bercy unde s-a desfășurat finala pe echipe la gimnastică, la fel de celebrul Ion Țiriac s-a așezat la o coadă de câteva sute de metri alături de fiul Nadiei până când a sosit legendara sportivă, care a fost invitată pe la intrarea rezervată VIP-urilor.

Având în vedere popularitatea de care se bucură Nadia, nu e de mirare că mulțimea de fani a asaltat-o la intrarea în arenă.

Finala olimpică pe echipe a adunat în Arena Bercy din Paris o mulțime de staruri. Pe lângă Nadia Comăneci, în tribune s-au aflat actrițele Natalie Portman și Nicole Kidman, care a venit cu soțul Keith Urban și cele două fiice, președintele FIFA Gianni Infantino, americanul Bill Gates, cel mai bogat indian din lume Mukesh Ambani și fiul său Anant, primărița Parisului sau premierul Franței, dar și fosta tenismenă Serena Williams cu fiica ei.

De altfel, Nadia a stat chiar lângă Serena și lângă președintele comitetului de organizare a jocurilor olimpice, cărora le-a explicat în permanență cum decurge concursul.

gimnastica

Nadia Comâneci: „E prima dată când vine la un concurs de gimnastică și îi explicam cum 3 concurează, 3 contează și...
Reporter: Ai fost profesoara ei?
Nadia Comâneci: Da, da, da...da, i-a plăcut enorm și fetiței, și ei...”

Ajunsă în finala olimpică pe echipe pentru prima dată după 12 ani, echipa României a avut o evoluție bună, dar nu suficientă pentru un loc pe podium. Ierarhiile cu care eram obișnuiți au fost răsturnate și acum podiumul a fost ocupat de Statele Unite, Italia și Brazilia, țări care până nu demult doar visau la o medalie olimpică.

Nadia Comâneci: „Trebuie să ne bucurăm că fetele au concurat, s-au văzut, au avut dificultate, frumusețe, s-au văzut la execuție.”

Amalia Ghigoarță: „Suntem foarte mândre având în vedere că România are o echipă la olimpiadă după 12 ani și că am reușit să mai urcăm un loc, e foarte bine!”

Ana Bărbosu: „Emoțiile au fost mari cum e normal să fie la Jocurile Olimpice dar am reușit să ne facem un concurs foarte frumos și să reprezentăm țara foarte bine”.

Sabrina Mancea-Voina: „Ne-a plăcut foarte mult concursul de ieri, ne-am străduit să facem cât mai bine posibil și iată că am adus un rezultat foarte bun”.

Gimnastele noastre nu și-au terminat evoluția la Paris, pentru că în câteva zile vor intra în finalele pe aparate și la individual compus. 

Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile Olimpice de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device!

*Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry
Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Federaţia nigeriană a uitat să înscrie o atletă pentru proba de 100 m, la Jocurile Olimpice de la Paris

Sportiva nigeriană Favour Ofili nu va concura în proba feminină de 100 de metri la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce federaţia de atletism a ţării sale şi comitetul olimpic nu au înscris-o în această probă.

Ionela Cozmiuc şi Gianina van Groningen, în finală la dublu vâsle categorie uşoară, la Jocurile Olimpice de la Paris

Ionela Cozmiuc şi Gianina van Groningen s-au calificat, miercuri, în finala probei de dublu vâsle categorie uşoară din cadrul competiţiei olimpice de canotaj de la Paris.

Jocurile Olimpice de la Paris. Mădălina Amăistroaie s-a calificat în turul doi al probei individuale la tir cu arcul. FOTO

Sportiva Mădălina Amăistroaie s-a calificat, miercuri, în turul doi al probei individuale din cadrul competiţiei olimpice de tir cu arcul de la Paris.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.