“Stăteam în genunchi, legați la spate, și au început să cânte "Allahu Akbar”. Mărturia românului răpit de rebelii din Yemen
Ciprian Soare, marinarul român care a fost capturat în Yemen alături de echipajul său și ținut pe o navă sub controlul rebelilor timp de 14 luni, a povestit, într-un interviu pentru Știrile ProTV, momentele de groază prin care a trecut.
“Stăteam în genunchi, cu mâine legate la spate și auzim din spate că încep să cânte imnul acela al lor, toată lumea îl știe - "Allahu Akbar". Știm cu toții din filme ce se întâmplă când auzi "Allahu Akbar". Toți eram încremeniți, toți ne gândeam la familii... Ăsta a fost cel mai greu moment”, povestește Ciprian Soare.
“La început, veneau zilnic câte o mie de oameni din Yemen să ne vadă, parcă eram o grădină zoologică”, își amintește el.
Marinarul, care a revenit acum în siguranță în țară, după ce echipajul a fost eliberat, spune că rebelii îi țineau închiși în navă, și că aveau voie să iasă pe punte, la aer, doar o dată pe săptămână.
Bărbatul în vârstă de 28 de ani lucra ca electrician pe vasul Galaxy Leader și a fost răpit împreună cu restul echipajului, în noiembrie 2023. Cei 25 de navigatori din Ucraina, Bulgaria, Filipine și Mexic au fost eliberați zilele trecute de rebeli, “în semn de recunoștință”, după încetarea luptelor din Gaza.
Ciprian Soare: Era duminică, era zi liberă, mă duceam la masă, și dintr-o dată eu am văzut căau intrat pe ușă, mascați, înarmați, au venit cu elicopter. Cei care erau pe punte deja văzuseră elicopterul și începuseră se fugă, dar eu eram înăuntru, nu l-am văzut. M-am dus la masă, n-am auzit nimic, au intrat pe ușă și și pur și simplu ne-au luat. Erau mascați, opt persoane, nici n-am știut cum să reacționez. M-am dus eu direct lângă ei, să nu mă atingă nimeni. M-am întins la podea, m-au legat cu mâine la spate și ne-au dus sus pe (puntea de) comandă, și acolo am stat vreo patru ore, afară. După aceea, patru ore am stat înăuntru, până s-au hotărât să ne dezlege.
Yvette Mârza: Imaginile sunt reale? (n.r. e vorba de imaginile filmate de rebeli, care păreau a fi dintr-un joc video, ridicând inițial suspiciuni asupra autenticității lor).
Ciprian Soare: Imaginile sunt foarte reale. Exact așa au venit, au și tras. Nu înțelegea nimeni engleză acolo, noi nu vorbeam araba, normal, și nu ne-am putut înțelege. Nu știam ce vor, unde să mergem cu nava, ce să facem mai exact, până la urmă.
Yvette Mârza: Deci pur și simplu au aterizat cu un elicopter pe navă?
Ciprian Soare: Nu au aterizat, au venit undeva la un metru distanță, au sărit, iar elicopterul a plecat.
Yvette Mârza: Cum a reacționat comandantul?
Ciprian Soare: Comandantul a fost foarte speriat, a apăsat butonul butonul roșu cum îi zicem noi, așa era procedura. A fost foarte speriat și eu, și după aceea am oprit nava. Ne-a fost frică, nu știam la ce să ne așteptăm, adică ne-a luat ceva timp să realizăm cine sunt ei. Am zis că nu sunt pirați, din cauza echipamentelor profesionale. Ne-au zis că aveau ordin să tragă, dacă cineva făcea o mișcare greșită sau opunea rezistență.
Yvette Mârza: Îmi ziceai adineauri că au tras. Unde au tras?
Ciprian Soare: Au tras în momentul în care au ajuns, pentru că nu se puteau înțelege cu ofițerul secund. În primele două-trei luni au fost mai mult de 200 de persoane pe navă. Stăteau acolo, dormeau acolo mâncau acolo.
Yvette Mârza: Și cu ce veneau ei la navă?
Ciprian Soare: Cu bărcile. Veneau și vizitatori în fiecare zi, peste 1000 de vizitatori din Yemen.
Yvette Mârza: Să vadă ce?
Ciprian Soare: Să vadă nava și, la început, să ne vadă pe noi. Toată lumea credea că noi suntem din Israel. Ei au zis că le-au explicat că noi nu suntem din Israel, noi doar muncim pe acea navă și că avem contractor grec. Dar ei tot veneau să ne vadă, eram ca un fel de grădină zoologică. Dar au încetat după câteva luni. Puneau presiune pe noi să ne sunăm familiile, pentru ca familiile să zică la guverne să pregătească aranjamente, să ne ia acasă. Erau minciuni. Și tot așa, au trecut 14 luni. Ne-am dat seama că poate când se oprește războiul în Gaza, plecăm și noi acasă.
Yvette Mârza: Cum s-au comportat cu voi?
Ciprian Soare: În primele două luni au fost mai agresivi, dar apoi, după ce au văzut că nu le facem probleme, s-au mai calmat. Se simțeau ca acasă, acolo mâncau, dormeau, ne păzeau.
Yvette Mârza: Ați avut de mâncare?
Ciprian Soare: Am avut de mâncare, asta nu am ce să zic. Nu ca în mod normal, cum avem într-un contract normal, dar am avut.
În toată această perioadă ați stat toți pe navă?
Ciprian Soare: Da, toți pe navă, înăuntru. Afară ieșeam doar o dată pe săptămână, duminică seara, să luăm puțin aer.
Yvette Mârza: Atât?
Ciprian Soare: Da, în rest doar înăuntru, pe scaun.
Yvette Mârza: Nu vă lăsau?
Ciprian Soare: Ziceau că e periculos pentru noi să ieșim afară, din cauza vizitatorilor. Ei erau securitatea noastră, dar ei nu puteau să-și țină propriii oameni.
Yvette Mârza: Care a fost cel mai greu moment?
Ciprian Soare: Cel mai greu moment a fost la început, când stăteam toți pe aripa navei. Stăteam în genunchi, cu mâine legate la spate și auzim din spate că încep să cânte imnul acela al lor, toată lumea îl știe - "Allahu Akbar". Știm cu toții din filme ce se întâmplă când auzi "Allahu Akbar". Toți eram încremeniți, toți ne gândeam la familii... Ăsta a fost cel mai greu moment.
Yvette Mârza: Cum a fost ziua în care ați fost eliberați?
Ciprian Soare: Nu am crezut, nici în ultima zi. Chiar zic la toată lumea, eram în autobuz deja cu bagajele, mai făceam câte un sens giratoriu în oraș, și credeam că gata, ne întoarce înapoi. A fost greu, dar când ne-am văzut în aeroport, când am văzut echipa omaneză, mi am dat seama că s-a terminat.
