„Te întorci la normal, ori te arunc de la balcon”. Ce au pățit doi soți care și-au torturat fiul pentru că e gay

62374836
Shutterstock

Un cuplu din Torino, părinții unui adolescent homosexual, a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a amenințat și torturat fiul în încercarea de a-l forța să renunțe la orientarea sa sexuală.  

Femeia a primit o sentință de un an și patru luni de închisoare cu suspendare, în timp ce bărbatul a fost condamnat la doi ani cu suspendare, scrie torino.corriere.it.

Instanța i-a obligat să plătească despăgubiri financiare fiului pentru tratamentul la care l-au supus.

Ambii soți au beneficiat de suspendarea sentinței datorită participării la un program de „recuperare”. Detalii ies la iveală cu privire la o serie de abuzuri la care fiul lor, în vârstă de doar 14 ani la momentul respectiv, ar fi fost supus.

Cuplul a descoperit orientarea sexuală a băiatului citindu-i jurnalul în secret. Pe acele pagini, pe care tânărul credea că vor rămâne private, acesta mărturisea: „Îmi plac băieții, sunt homosexual”. Tatăl, considerând acest aspect o „rușine” și un „afront”, a încercat să corecteze orientarea fiului său prin abuzuri fizice și psihologice. Fiul a fost bătut, i s-a confiscat telefonul mobil și a fost obligat să alerge dezbrăcat pe străzi în miez de noapte. Amenințările au culminat cu bărbatul care l-ar fi avertizat pe adolescent: „Te întorci la normal, ori te arunc de la balcon”.

Mai mult, tatăl l-a forțat pe băiat să se îmbrace și să se comporte conform stereotipurilor de gen, inclusiv să-și lase barbă și să se implice în relații cu fete. Abuzurile au durat timp de doi ani, între 2020 și 2022, până când adolescentul s-a confesat unui psiholog școlar, dezvăluind abuzurile la care a fost supus.

Ancheta ulterioară a condus la acuzații împotriva părinților, tatăl fiind acuzat de tratament abuziv, în timp ce mama a fost acuzată că nu a oprit abuzurile fizice și psihologice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62419511
Noi ipoteze șocante în cazul morții Andreei Rabciuc. Anchetatorii au găsit lângă oseminte un bilet și o frânghie

Se conturează noi ipoteze în ancheta privind dispariția sportivei românce Andreea Rabciuc, în urmă cu doi ani, în Italia. Un bilet și o frânghie au fost descoperite în apropierea rămășițelor umane.

 

62420177
„Au existat bariere rasiale”. O ucraineancă a câștiga Miss Japonia 2024, lucru ce a creat dezbateri pe internet

Carolina Shiino, în vârstă de 26 de ani, născută în Ucraina, a câștigat Miss Japonia 2024. Tânăra s-a mutat în Japonia la vârsta de cinci ani și a fost crescută în Nagoya.

62420152
Un bărbat din Florida a cântat la chitară pe durata unei operații pe creier

Un tânăr din Florida i-a ajutat pe medici să-l opereze cu succes. A cântat la chitară, în timp ce îi făceau o intervenție chirurgicală pe creier.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.