„Nici vorbă să încetăm lupta în Afganistan”. Anunțul făcut de unu dintre liderii rezistenţei din Valea Panjshir

62209477
Getty

Rezistenţa împotriva talibanilor în Valea Panjshir, la nord-est de Kabul, "nu va înceta", a afirmat unul dintre liderii acesteia, Ahmad Massoud, fără a exclude totuşi posibilitatea de a discuta cu noua guvernare a Afganistanului, relatează France Presse.

"Nu se pune problema de a înceta lupta. Rezistenţa noastră aici, în Panjshir, nu face decât să înceapă", a afirmat într-un interviu acordat revistei Paris Match fiul comandantului Ahmed Shah Massoud, personalitate emblematică a rezistenţei afgane, asasinat în 2001.

Referitor la zvonurile despre o eventuală capitulare în faţa talibanilor, care au încercuit Valea Panjshir, Ahmad Massoud le-a calificat drept "propagandă şi dezinformare".

În weekendul trecut, un purtător de cuvânt al Frontului Naţional al Rezistenţei (FNR), Ahmad Massoud fiind unul dintre liderii acestuia, declarase pentru AFP că mişcarea sa este pregătită să reziste oricărei agresiuni a talibanilor, dar este dispusă şi să negocieze cu aceştia cu privire la formarea unui guvern incluziv, potrivit Agerpres.

"A vorbi este un lucru. Se poate vorbi. În toate războaiele se vorbeşte. Dar a capitula este altceva. Şi vă repet că nu se pune problema - pentru comandanţii mei şi pentru mine - să capitulăm", a declarat Massoud, care se autodescrie pentru Paris Match drept un "om al păcii".

"Nu voi accepta niciodată o pace impusă, al cărei singur merit ar fi să aducă stabilitatea", a reiterat el.

"Nu pot să uit de altfel eroarea istorică a acelora care, în urmă cu doar opt zile, la Kabul, le ceream arme. Ei mi le-au refuzat. Şi aceste arme, această artilerie, aceste elicoptere, aceste tancuri de fabricaţie americană sunt în prezent în mâinile talibanilor", şi-a exprimat regretul Massoud.

Insurgenţii care au cucerit Kabulul în 15 august controlează aproape toată ţara, doar o zonă a rezistenţei s-a format în Valea Panshir, în jurul FNR condus de Ahmad Massoud şi Amrullah Saleh, vicepreşedinte al fostei guvernări.

Talibanii afirmaseră luni că ar fi încercuit Panjshir, dar că ar prefera luptelor negocierea.

În cei cinci ani când talibanii s-au aflat la putere în Afganistan, între 1996 şi 2001, Panjshir a fost unul dintre rarele teritorii pe care talibanii nu l-au controlat niciodată.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62208798
India accelerează vaccinarea profesorilor, odată cu reluarea cursurilor şcolare în format fizic

India va trimite milioane de doze suplimentare de vaccinuri anti-COVID-19 în statele sale federale pentru a încerca să vaccineze toţi profesorii din ţară până la începutul lunii viitoare, a anunţat ministrul indian al Sănătăţii.

62208453
Rusia anunță că trimite avioane pentru a evacua 500 de persoane din diferite ţări

Rusia trimite patru avioane de transport militar spre Afganistan pentru a evacua 500 de persoane din diferite ţări, informează DPA.

62209451
A ars totul în jurul mănăstirii Sf. Ilie din Grecia, dar pompierii au salvat-o. Imagini din dronă

Pompierii români și greci s-au luptat, marți, cu flăcările în jurul mănăstirii Ekklisia Profitis Ilias (Mănăstirii Sfântul Ilie), din zona Vilia. Salvatorii au reușit să evite să ajungă flăcările la mănăstire, dar aceasta este în continuare în pericol.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.