Zelenski nu crede că Transnistria va cere alipirea la Rusia. Cum a ajuns India, marea aliată a lui Putin, să ajute Ucraina

×
Publicitate

Kievul nu are informații care să confirme speculațiile despre o iminentă anexare a Transnistriei de către Moscova. Cel puțin asta declară președintele Zelenski.  

Într-o întâlnire avută cu jurnaliști din toată lumea la împlinirea a doi ani de război, liderul ucrainean a dezvăluit că armata sa a pregătit un plan pentru o nouă contraofensivă împotriva forțelor ruse.

Volodimir Zelenski: ”31.000 de soldați ucraineni au murit în acest război. Nu 300.000, nu 150.000, așa cum a mințit Putin în stilul în care mint Putin și cercul lui de mincinoși. În orice caz, fiecare dintre aceste pierderi e un sacrificiu mare pentru noi. Nu știu câți ruși morți sau dispăruți sunt, dar știu că se apropie de o jumătate de milion, împreună cu cei care au fost răniți”.

Este pentru prima dată de la începutul războiului când președintele Zelenski face public un bilanț al soldaților ucraineni uciși. Însă în cei doi ani de război au murit și peste 10.000 de civili, iar 20.000 au fost grav răniți, potrivit datelor furnizate de Națiunile Unite.

Pe de altă parte, liderul ucrainean nu confirmă speculațiile despre planurile separatiștilor transnistreni de a cere alipirea la Rusia, la un congres prevăzut pentru miercuri.

Volodimir Zelenski: ”Din informațiile pe care le am, nu sunt sigur că transnistrenii vor face acest pas acum”.

Cum ar reacționa Zelenki dacă l-ar suna Putin

Cât despre posibilitatea de a ajuta Moldova într-un asemenea scenariu...

Volodimir Zelenski: ”În primul rând, avem un război în desfășurare. Un război cu Federația Rusă. Iar Moldova nu ne-a abordat cu astfel de solicitări”.

Pentru Direcția Principală de Informații a Ucrainei, discuția despre o anexare iminentă a Transnistriei de către Moscova e mai degrabă o dezinformare deliberată, menită să destabilizeze situația din regiune.

Pe de altă parte, întrebat cum ar reacționa dacă l-ar suna Vladimir Putin, Zelenski și-a exprimat scepticismul.

Volodimir Zelenski: ”(Putin) nu mă va suna, el nu vrea să încheie acest război, asta e limpede”.

Cum perspectiva negocierilor de pace este atât de firavă, responsabilii de la Kiev și-a reînnoit apelurile către partenerii occidentali pentru echipamente și muniții.

Rustem Umerov, ministrul ucrainean al Apărării:50% dintre angajamentele făcute (în fața Ucrainei) nu sunt livrate la timp. Cu alte cuvinte, orice angajament care nu este îndeplinit la timp înseamnă pierderea de vieți omenești și de teritorii pentru noi”.

Negocieri prin intermediari pentru ca Germania să cumpere de la India obuze pentru Ucraina

Potrivit revistei germane Der Spiegel, Germania ar negocia cu India cumpărarea a "câteva sute de mii" de obuze de artilerie pentru Ucraina. Discuțiile, care ar fi trebui să rămână secrete, au loc prin intermediari, deoarece guvernul Modi nu este dispus să-și strice relațiile cu Moscova.

O investigație realizată de jurnaliștii CNN arată că India a devenit unul dintre principalii clienți pentru petrolul rusesc. Mai mult imagini surprind un transfer de combustibil brut dintr-un petrolier rusesc într-un vas mai mic. Zeci de milioane de barili au fost transferați în acest mod anul trecut.

Sancțiunile adoptate de occidentali împotriva Moscovei sunt menite, între altele, să nu mai permită Rusiei să-și finanțeze războiul din Ucraina vânzând petrol.

Însă un aliat al Statelor Unite precum India cumpără în prezent de la ruși de 13 ori mai mult decât înainte de razboi. De 37 de miliarde de dolari doar în 2023.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
O femeie a pierdut despăgubiri de 760.000 de euro după ce o poză cu ea a apărut din întâmplare în ziar. Cum a fost surprinsă

Un tribunal din Irlanda a respins cererea unei femei pentru despăgubiri de 760.000 de euro pentru vătămare, după ce a apărut o fotografie cu ea câștigând un concurs de aruncare a bradului de Crăciun.

 

Fermierii au luat cu asalt Bruxelles-ul. Au dat foc la cauciucuri și baloți de paie. Trei polițiști au fost răniți

Flăcări, bătăi și tensiuni în capitala Europei. Fermieri din mai multe țări au asediat din nou instituțiile cheie, nemulțumiți de concesiile obținute, iar haosul a pus stăpânire pe Bruxelles.

Răspunsul Austriei, după ce Klaus Iohannis a cerut oficial aderarea completă a României la spațiul Schengen: ”NU!”

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, continuă să se opună aderării complete a României la Spațiul Schengen. El și-a anunțat, din nou, această poziție, în cadrul unei dezbateri Schengen privind România și Bulgaria, organizată la Innsbruck.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.