Zelenski: Dacă şantajul rusesc cu radiaţii continuă, vara aceasta ar putea intra în istorie drept una dintre cele mai tragice

62253938
Getty

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelkenski, a declarat că restabilirea securităţii depline la centrala nucleară Zaporojie - aflată sub controlul forţelor ruse - poate începe odată cu misiunea internaţională.

El a avertizat  că, dacă şantajul rusesc cu radiaţii continuă, vara aceasta ar putea intra în istoria diferitelor ţări europene drept una dintre cele mai tragice, notează News.ro.

”Diplomaţii ucraineni, partenerii noştri, reprezentanţii ONU şi AIEA elaborează detaliile specifice ale misiunii care urmează să fie trimisă la centrala nucleară Zaporojie. Cu această misiune poate începe restabilirea securităţii depline la ZNPP şi la Enerhodar. Şi sunt recunoscător tuturor celor care s-au alăturat acestei acţiuni şi iniţiative”, a afirmat preşedintele ucrainean.

El a remarcat şi că nicio centrală nucleară din lume nu are o procedură în cazul în care un stat terorist transformă o centrală nucleară într-o ţintă.

”Dacă şantajul rusesc cu radiaţii continuă, vara aceasta ar putea intra în istoria diferitelor ţări europene drept una dintre cele mai tragice din toate timpurile. Pentru că nicio instrucţiune, la nicio centrală nucleară din lume, nu are în vedere o procedură în cazul în care un stat terorist transformă o centrală nucleară într-o ţintă”, a conchis liderul de la Kiev.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62280049
Atac al islamiştilor Al-Shabaab asupra unui hotel din Mogadiscio. Mai mulți jihadiști s-au baricadat în interior
Focuri de armă și explozii s-au soldat vineri cu victime la un hotel unde mai mulți jihadiști s-au baricadat în interiorul locației, potrivit unor surse din domeniul securității și martorilor.
62280036
De ce faimoasa atracție turistică Pamukkale din Turcia riscă să sece. GALERIE FOTO
Faimoasa atracție turistică din Turcia, Pamukkale, care atrage zilnic mii de turiști, riscă să sece.
62279961
VIDEO Focuri de armă într-un mall din Suedia. Un bărbat a murit
Poliţia suedeză a anunţat, vineri, că un om a murit și unul a fost rănit într-un incident armat din centrul comercial Emporia din oraşul Malmo şi că un suspect a fost arestat.