Zeci de persoane s-au ales cu degetele amputate după ce au suferit degerături la meciul Kansas City Chiefs cu Miami Dolphins

62432298
Shutterstock

Unele dintre persoanele care au asistat la meciul echipei Kansas City Chiefs cu Miami Dolphins din 13 ianuarie, în timpul căruia a fost extrem de frig, au trebuit să fie supuse unor amputări după ce au suferit degerături, a anunţat un spital din Missouri, conform The Guardian.

Research Medical Center nu a oferit cifre exacte, dar a precizat că a tratat zeci de persoane care au suferit degerături în timpul celor 11 zile de frig din ianuarie. Douăsprezece dintre aceste persoane - inclusiv unele care se aflau la meciul din 13 ianuarie - au trebuit să fie supuse unor amputări care au implicat în principal degetele de la mâini şi de la picioare. Iar spitalul a precizat că sunt aşteptate mai multe intervenţii chirurgicale în următoarele două până la patru săptămâni, pe măsură ce "leziunile evoluează".

Spitalul Universităţii din Kansas a declarat că a tratat, de asemenea, victime ale degerăturilor după meci, dar nu a raportat nicio amputaţie.

Temperatura de la meciul Dolphins-Chiefs din playoff-ul fost de minus 20 de grade, iar rafalele de vânt au făcut să se resimtă ca minus 33 grade.

Meciul pentru play-off a fost jucat în aceeaşi zi în care Buffalo Bills trebuia să primească pe Pittsburgh Steelers, dar acea partidă a fost amânată cu o zi, din cauza viscolului de la New York, care făcea deplasarea la meci să fie prea periculoasă.

Partida din Kansas City s-a desfăşurat conform programului, deoarece vremea rece nu a prezentat probleme similare pentru a ajunge la stadionul Arrowhead, chiar dacă Serviciul Naţional de Meteorologie a avertizat asupra unor temperaturi "periculos de scăzute" din cauza rafalelor de vânt.

Degerăturile pot apărea pe pielea expusă în 30 de minute, a declarat Dr. Megan Garcia, directorul medical al Centrului de arsuri Grossman de la Research, într-o declaraţie care a răspuns la una dintre cele mai frecvente întrebări care îi sunt adresate. Timpul poate fi şi mai scurt dacă există un vânt rece, a spus ea.

Fanilor li s-a permis să aducă pături încălzite în stadion şi bucăţi mici de carton pe care să le pună sub picioare pe betonul rece.

Cel mai friguros meci din istoria NFL rămâne minus cel disputat la minus 25 grade, pentru campionatul NFL din 1967, când Packers i-a învins pe Cowboys pe Lambeau Field într-un meci care a ajuns să fie cunoscut sub numele de Ice Bowl. Rafalele de vânt au dus temperaturile în acea zi la minus 44 grade.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62432299
O dispută juridică l-ar putea obliga pe artistul misterios Banksy să-şi dezvăluie numele real
Banksy ar putea fi forţat să îşi dezvăluie numele real dacă o dispută legată de o gravură a regretatei regine Elisabeta a II-a, reprezentată ca un primat cu bijuterii, va ajunge în instanţă.  
62432293
A nins abundent în Spania. Zăpada a provocat probleme pe zeci de drumuri din Catalonia
Început de primăvară capricios în Spania. A nins abundent și zăpada a provocat probleme pe zeci de drumuri din regiunea Catalonia.  
62432290
Ploile torențiale au dus din nou la inundații în Veneția. Apa a atins 25 de centimetri în piața San Marco
Ploile torențiale și mareea înaltă au dus din nou la inundații în Veneția. Apa a atins 25 de centimetri în celebra piață San Marco.