Zeci de migranți din Franța, surprinși alergând după camioane pentru a ajunge în UK

×
Publicitate

Scenele din Calais, care făceau înconjurul lumii în urmă cu doi ani, cu migranţi care alergau după camioane ca să ajungă în Marea Britanie, se repetă acum în alte oraşe din Franța.

Bărbaţi, dar şi băieţi de 14 sau 15 ani îşi pun viaţa în pericol în speranţa că vor trăi mai bine de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Numai anul trecut poliţia franceză a dejucat planurile a peste o sută de mii dintre ei. Şi continuă să o facă zilnic.

Câteva imagini nu au fost surprinse la Calais, unde problema migranţilor este deja cunoscută, ci la Ouistreham, un port mic aflat în apropiere de Caen. De acolo pleacă zilnic trei feriboturi spre Anglia şi asta îi atrage pe migranţi.

Astfel de scene se derulează zi şi noapte. Spre deosebire de porturile mari, aici camioanele sunt nevoite să meargă pe străzile oraşului cu viteză mică. Aşa ca migranţilor le este mult mai uşor să urce în ele. Poliţiştii încearcă să-i oprească, dar ei nu se lasă descurajaţi.

Într-un caz, jurnaliştii au numărat 18 tineri care s-au urcat în camion, deşi mulţi dintre ei au coborât apoi, probabil fiindcă nu mai era loc. Câţiva au ajuns la intrarea în port, unde fiecare camion este verificat. Patru au fost descoperiţi, dar este posibil ca unul să fi scăpat.

La Ouistreham se crede că sunt aproximativ două sute de migranţi, de care se îngrijesc doar voluntarii. Poliţia nu le dă voie să-şi instaleze corturi, aşa că îşi petrec nopţile în saci de dormit, în aşteptarea camioanelor şi a şansei de a traversa Canalul Mânecii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61984442
Caz halucinant. Tânăr ucis în propria casă de o polițistă care a încurcat apartamentele
Caz halucinant şi cu deznodământ tragic în Dallas. Un tânăr de 26 de ani a fost omorât în propria casă de o poliţistă care l-a luat drept hoţ, relatează BBC.
61984431
Un fost consilier al lui Donald Trump, condamnat la închisoare pentru că a minţit FBI
George Papadopoulos, fostul consilier al președintelui american Donald Trump, a fost condamnat la 14 zile de închisoare. El a declarat în fața unei instanțe din Washington că este un „patriot”, care a greșit mințind.
61984423
Obama îl atacă pe Trump: "Nu aşa trebuie să funcţioneze democraţia noastră!". VIDEO
Barack Obama a acuzat vineri comportamentul republicanilor care îl sprijină fără rezerve pe Donald Trump şi nu au curajul de a apăra "instituţiile care fac ca democraţia noastră să funcţioneze", transmite AFP.