„Domneşte aici un miros al morţii. Este apocaliptic”. 40 de bebeluşi au fost ucişi în Israel, unii fiind decapitaţi

62393350
Getty

Ministerul israelian de Externe anunţă că 40 de bebeluşi au fost ucişi - iar unii au fost decapitaţi - de către combatanţi din cadrul grupării islamiste palestiniene Hamas în kibuţul Kfar Aza, relatează Reuters, orori confirmate de armata israeliană CNN.

Ministerul a postat pe X un reportaj realizat de către postulisraelian I24 News. Jurnalişti de la postul I24 News prezintă în acest reportaj, la faţa locului ce au descoperit în kibuţ luat cu asalt de Hamas.

La patru zile de la atacurile teroriste ale Hamas în Israel, militari din Tsahal (armata israeliană, IDF) şi jurmaliţti inernaţionali au descoperit marţi oroarea care a lovit sâmbătă dimineaţa kibuţurile Kfar Aza et Beeri, în Israel, la doar câţiva kilometri de bariera de securitate care-l desparte de Fâşia Gaza.

Cele două localităţi au fost luate cu asalt de către gruparea islamistă, care a lăsat în urma sa cadavre.

Reuters scrie că presa străină a fost autorizată marţi de către forţele israeliene să intre în kibuţul Kfar Aza, asupra căruai au preluat controlul în ultimele zile.

„N-am văzut niciodată aşa ceva în toată viaţa mea. Vezi bebluşi, mame, taţi în camerele lor, în buncărele lor de protecţie şi cum i-au ucis teroriştii”, declară Reuters maioriul israelian Itaï Virov.

„Acesta nu este un război, nu este un câmp de luptă. este un masacru, este o activitate teroristă. N-am văzut niciodată aşa ceva în toată viaţa mea”, repetă el.

„Mirosul morţii”

Declaraţiile militarului sunt confirmate de către jurnalişti internţaionali, inclusiv Maël Benoliel, de la i24 News.

„Îmi va fi extrem de dificil să vă descriu oroarea pe care am văzut-o (...). Vorbim despre case arse cu familii întregi ucise înăuntru, despre femei şi despre copii cărora li s-a tăiat capul. Vorbim despre zeci de morţi numai aici. Domneşte aici un miros al morţii (...). Este apocaliptic”, povesteşte jurnalistul Maël Benoliel de la I24 News, şocat.

Militari israelieni scoteau marţi din kibuţ corpurile victimelor şi ale unor teroriţti din Hamas.

Potrivit unor mesaje postate pe reţele de socializare în Israel, în total 40 de bebeluşi au fost asasinaţi de combatanţi din Hamas, iar unii dintre ei au fost decapitaţi.

Potrivit armatei israeliene, 70 de membri ai Hamas au luat cu asalt Kfar Aza.

100 de morţi la Beeri

În apropiere, aceleaşi scene de oroare se repetă în kibuţul Beeri.

„Peste 100 de persoane” au fost ucise în acest kibuţ, potrivit ONG-ului Zaka, care a participat la recuperarea cadavrelor.

„Ei (combatanţii Hamas) trăgeau în toată lumea”, ”au asasinat cu sânge rece copii, bătrâni, pe toată lumea”, denunţă un purtărtor de cuvânt al ONG-lui, Moti Bukjin.

Sâmbătă în zori, după ce au trecut de bariera de securitate pe care israelul o considera ”impenetrabilă”, sute de combatanţi Hamas au luat cu asalt localităţi istraeliene în sudul ţării, în care au ucis prin împuşcare oameni, din casă în casă, sau i-au răpit pentru a-i duce în Fâşia Gaza.

Israelul bombardează intensiv Fâşia Gaza de atunci încoace.

Premierulisraelian Benjamin Nétanyahou a anunţat luni seara pregătirea, ca represalii, a unui ”atac masiv”.

Femei, copii şi bătrâni ”măcelăriţi brutal” în sudul Israelului, acuză armata israeliană

Combatanţi Hamas au comis un ”masacru” în Kfar Aza, în sudul Israelului, în atacurile din weekend, în care femei, copii, bebeluşi şi bătrâni au fost ”măcelăriţi brutal aşa cum acţionează Statul Islamic”, denunţă marţi seara, la CNN, armata israeliană.

Armata subliniază că nu poate confirma numărul persoanelor ucise şi că nu intră în detalii cu privire la feleul în care au fost ucise aceste persoane.

„Suntem conştienţi de actele odioase de care este capabil Hamasul”, dă asigurări armata israeliană.

Ea reacţionează în urma unui reportaj i24 News, potrivit cărora militari care au sosit la Kfar Aza au descoperit atrocităţi.

Un general israelian a vorbit marţi la CNN despre momentul în care militarii au descoperit cadavre în kibuţul Kfar Aza.

„N-am văzut aşa ceva în cei 40 de ani de carieră. Nu mi-am imaginat niciodată în 40 de ani de carieră aşa ceva”, a denunţat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell: Israelul are dreptul să se apere, dar în conformitate cu dreptul international

Israelul are dreptul să se apere, dar unele dintre deciziile sale ar putea încălca dreptul internaţional, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, relatează Reuters.

 

„Mi-am pierdut 11 membri ai familiei”. Mărturii sfâșietoare în urma cutremurului care a devastat Afganistanul

Un supraviețuitor al cutremurului devastator din Afganistan a mărturisit că a pierdut 11 membri ai familiei în urma seismului.

Biden promite sprijin pentru Israel și condamnă atacurile Hamas. Cetățeni americani sunt ținuți ostatici

Preşedintele SUA, Joe Biden, a denunţat marţi Hamas şi a subliniat sprijinul Statelor Unite pentru Israel, care deplânge moartea a peste 1.000 de persoane, printre care cel puţin 14 americani.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.