Xi Jinping i-a cerut lui Vladimir Putin să negocieze cu Ucraina pentru încheierea războiului "într-un mod responsabil"

62240383
AFP

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus omologului său rus Vladimir Putin, miercuri, în timpul unei discuţii la telefon, că toate părţile ar trebui să conlucreze pentru soluţionarea crizei din Ucraina "într-un mod responsabil", informează Reuters.

China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina sau să le califice drept invazie şi a îndemnat la negocierea unei soluţii.

În timpul discuţiei lor telefonice, Xi a reiterat dorinţa Chinei de a ajuta la soluţionarea crizei.

Cei doi lideri au dat asigurări că doresc să-şi consolideze cooperarea economică în faţa consecinţelor sancţiunilor occidentale impuse Moscovei ca reacţie la războiul din Ucraina, relatează AFP şi Reuters.

"S-a convenit extinderea cooperării în domeniul energetic, financiar, industrial, al transporturilor şi alte domenii, ţinând cont de situaţia economică globală care s-a complicat din cauza sancţiunilor ilegitime ale Occidentului", a afirmat Kremlinul într-un comunicat, adăugând că cei doi lideri au discutat şi despre "dezvoltarea relaţiilor militare".

China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au "nicio zonă de cooperare interzisă".

Vineri, Rusia şi China au inaugurat un nou pod de trecere a frontierei în Extremul Orient, care să întărească, după cum speră ele, comerţul bilateral, în condiţiile în care Rusia este puternic afectată de amplele sancţiuni impuse de Occident ca urmare a acţiunilor sale în Ucraina, potrivit Agerpres.

 

Washingtonul face apel la Beijing să nu se situeze "de partea greşită a istoriei"

Statele Unite au reacționat după discuțiile dintre președinții Vladimir Putin și Xi Jinping, cerând Chinei să nu mai sprijine invazia rusă în Ucraina pentru a evita, astfel, să se plaseze "de partea greşită a istoriei", transmite AFP.

"Suntem îngrijoraţi de alinierea Chinei cu Rusia", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane ca reacţie la conversaţia telefonică dintre cei doi preşedinţi în timpul căreia Beijingul a asigurat Moscova de sprijinul său în materie de suveranitate şi securitate.

"La mai bine de trei luni de la invadarea brutală (a Ucrainei) de către Rusia, China este încă de partea Rusiei. Continuă să răspândească propaganda rusă în întreaga lume. Continuă să protejeze Rusia în cadrul organizaţiilor internaţionale, sustrăgându-se de la responsabilităţile ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Şi continuă să nege existenţa atrocităţilor comise de Rusia în Ucraina sugerând, dimpotrivă, că acestea sunt înscenate", a estimat oficialul american.

"Ţările care aleg tabăra lui Vladimir Putin se vor plasa inevitabil de partea greşită a istoriei. Acum este momentul ca liderii mondiali să denunţe clar agresiunea flagrantă a preşedintelui Putin şi să fie alături de ucraineni", a adăugat el, avertizând din nou China împotriva oricărui "ajutor militar" acordat Rusiei sau împotriva oricărui "sprijin sistematic pentru eludarea sancţiunilor" impuse de Occident.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Val de caniculă de o precocitate fără precedent în vestul Europei. Temperaturi de peste 53 de grade înregistrate în Spania

Franţa se confruntă cu un val de caniculă de o precocitate fără precedent, ce vine dinspre Spania, zeci de departamente fiind plasate sub cod portocaliu. Temperaturile vor trece, vineri şi sâmbătă, de 40 de grade, transmite Le Figaro.

Emmanuel Macron a postat pe Facebook două mesaje în română. Ce a transmis României și Republicii Moldova

Președintele francez Emmanuel Macron, care a efectuat vizite în România și Republica Moldova în ultimele două zile, a postat miercuri două mesaje în limba română pe pagina sa oficială de Facebook.

Picnic uriaș într-un oraș din Elveția. Localnicii s-au așezat pe asfaltul din Saint Gallen pentru a se cunoaște

Mii de pături alb-roşii au acoperit zona centrală a unui oraș din Elveţia.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.