VIDEO. Panică în Hawaii. Oamenii fug din cauza pericolului din ocean. ”Valurile ar putea avea viteza unui avion cu reacție”

62563554
AFP

Coasta de nord a Hawaii va fi cel mai "probabil" inundată de valurile tsunami care vor ajunge în acest stat insular, în timp ce acestea ar putea fi mai mici pe coasta de vest a SUA.

Afirmația a fost făcută de Yong Wei, cercetător științific principal la Universitatea din Washington și la Laboratorul de mediu marin din Pacific al NOAA.

Potrivit CNN, Wei a avertizat oamenii să fie atenți și să stea departe de plajă, explicând că valurile tsunami diferă semnificativ de valurile oceanice tipice.

"Acestea se deplasează cu aproximativ 700 de kilometri pe oră, ceea ce este ca un avion cu reacție", a declarat el pentru Lynda Kinkade de la CNN.

Odată ce valul tsunami atinge apa de mică adâncime, energia este eliberată în înălțimea valului, care poate provoca daune grave de-a lungul liniei de coastă, a spus Wei.

„Până în prezent nu am observat consecințe, ceea ce este o mare ușurare pentru noi”, a declarat guvernatorul statului Hawaii, Josh Green, într-o conferință de presă marți seara, ora locală. El a adăugat că până în prezent nu au fost raportate pagube și că nu s-a înregistrat încă nicio activitate a valurilor care să treacă de Insula Mare din Hawaii.

„Ne așteptăm să mai dureze cel puțin două-trei ore până când vom putea declara că totul este în regulă. Până acum, însă, totul este bine”, a adăugat el.

„Nu vrem ca nimeni să-și lase garda jos, vrem să mai așteptăm încă câteva ore. Pe măsură ce valurile devin din ce în ce mai mici, vom ști că această preocupare se apropie de sfârșit.

El a îndemnat locuitorii să nu circule pe șosele și să evite să sune la 911, cu excepția cazurilor de urgență, pentru a păstra liniile libere.

@metrouk One of the strongest earthquakes ever recorded has struck in Russia’s far east, sparking tsunami warnings across the Pacific. Hawaiian officials have urged coastal residents to evacuate following the 8.8 magnitude Pacific earthquake. #tsunami #earthquake #extremeweather #hawaii #hawaiitok ♬ original sound  - Metro

„Până acum totul a fost în regulă. Nu am văzut valuri mari. Dar când apa s-a retras în Haleiwa și am văzut câteva bărci zăcând pe stânci și nisip uscat, ne-am oprit din activitate. Asta nu se întâmplă fără motiv”, a spus el, referindu-se la retragerea țărmului observată mai devreme pe insula Oahu, care semnifică apropierea unui val tsunami de mari dimensiuni.

Căpitanul Gărzii de Coastă Nicholas Worst a adăugat că au închis toate porturile comerciale și au pre-desfășurat nave și avioane care vor fi gata să intervină odată ce tsunamiul va lovi cu toată forța.

Ambuteiaje masive în Hawaii

În Hawaii, miercuri dimineața (ora României, n. red.) locuitorii evacuau zonele de coastă, din cauza amenințării tsunamiului. Maui a înregistrat ambuteiaje masive, deoarece oamenii încearcau să se îndepărteze de apă.

Hawaii, Tsunami

În Honolulu, plajele sunt pustii, iar sirenele avertizează asupra pericolului care se apropie. Localnicii se îndreaptă spre interiorul insulei Oahu.

Paza de Coastă a SUA a ordonat navelor să părăsească porturile din cauza retragerii semnificative a apei, fiind așteptată o furtună. Avertismente de tsunami au fost emise și pentru coastele Chinei, la Shanghai, dar și în Taiwan. În Japonia, aeroportul Sendai este închis, iar traficul feroviar și rutier a fost suspendat.

Amenințarea tsunamiului persistă pentru coastele Peru și Chile, iar Ecuadorul a emis un avertisment cu privire la un posibil tsunami în Insulele Galápagos.

@missmersades #hawaii #tsunami  #tsunamiwarning ♬ original sound - Mersades
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Două mari puteri ale UE au blocat la Bruxelles o propunere de sancționare a Israelului pentru situația din Fâșia Gaza

Germania şi alte câteva ţări ale UE au blocat o propunere de sancţionare a Israelului pentru rolul său în înrăutăţirea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza, potrivit Agerpres, care citează agenția DPA.

Lista de invitați la înmormântarea lui Ozzy Osbourne a fost dezvăluită. Cine sunt celebritățile care vor participa

Lista de invitați la înmormântarea lui Ozzy Osbourne a fost dezvăluită, cu Elton John printre celebritățile de top care se alătură familiei la serviciul funerar, după omagiul fanilor.

Cutremurul de 8,8 din Kamchatka e cel mai puternic din ultimii 63 de ani. Prognoza unui seismolog rus

Academia de Științe a Rusiei a confirmat că seismul de magnitudine 8,8 produs marți în largul peninsulei Kamchatka reprezintă cel mai puternic cutremur înregistrat în această regiune din anul 1952.

Recomandări
Banca NATO, la care România este stat fondator, a strâns doar o mică sumă din cât și-a propus. De ce ezită marile puteri

Proiectul unei noi bănci globale pentru finanţarea apărării, susţinut de Canada şi alte opt state, inclusiv România, încearcă să atragă marile economii înaintea semnării acordului de constituire din această toamnă. 

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.