VIDEO. Lovitură de stat în Mali. Președintele și premierul au fost arestați de militari

62142917
Getty

Preşedintele malian Ibrahim Boubacar Keita şi premierul Boubou Cissé au fost arestaţi marţi după-amiază de militarii care s-au revoltat, a declarat unul dintre liderii rebeliunii.

În tot acest timp ce soldaţii au fraternizat cu manifestanţii care cer de luni de zile plecarea şefului statului.

"Putem să vă spunem că preşedintele şi prim-ministrul sunt sub controlul nostru. I-am arestat în reşedinţele lor", a declarat pentru France Presse unul dintre liderii rebeliunii, sub acoperirea anonimatului, potrivit Agerpres.

Potrivit unui alt militar din tabăra soldaţilor revoltaţi, cei doi politicieni sunt "într-un blindat în drum spre Kati", unde se află unitatea Soundiata Keita, la circa 15 km de Bamako, punct de plecare al rebeliunii la începutul zilei.

Militarii revoltaţi au preluat întâi controlul unităţii şi al străzilor adiacente, apoi s-au deplasat în convoi spre centrul capitalei, potrivit unui corespondent al AFP.

La Bamako, ei au fost aclamaţi de manifestanţii adunaţi pentru a cere demisia şefului statului în Piaţa Independenţei, epicentrul protestelor care au zguduit Mali în ultimele luni, înainte de a se îndrepta spre reşedinţa preşedintelui Keita.

Preşedintele Comisiei Uniunii Africane (UA), Moussa Faki Mahamat, a condamnat energic arestarea preşedintelui malian.

"Condamn energic arestarea preşedintelui Ibrahim Boubacar Keita, a premierului Boubou Cissé şi a altor membri ai guvernului malian şi fac apel la eliberarea lor imediată", a scris el pe contul său de Twitter.

Tot de la Kati a plecat şi rebeliunea de la 21 martie 2012, când rebelii tuaregi au lansat o ofensivă majoră în nordul Mali iar soldaţii s-au revoltat împotriva incapacităţii guvernului de a face faţă situaţiei. Militarii l-au înlăturat atunci de la putere pe preşedintele Amadou Toumani Touré.

Lovitura de stat a precipitat căderea nordului Mali în mâinile grupurilor islamiste armate, care au ocupat această regiune timp de nouă luni înainte de fi alungaţi în urma unei intervenţii militare internaţionale conduse de Franţa în ianuarie 2013 şi aflată încă în curs.

Sub presiunea internaţională, junta a cedat în cele din urmă puterea autorităţilor civile interimare până la alegerea, în 2013, a lui Ibrahim Boubacar Keita.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Michelle Obama, atac usturător la adresa lui Donald Trump

Michelle Obama a lansat un atac usturător la adresa lui Donald Trump, despre care spune că „nu este președintele potrivit”.

Fost cadru comunist din China: Poziția lui Xi Jinping este discutabilă în interiorul partidului

O fostă profesoară de la Școala Centrală a Partidului din China, una dintre unitățile de învățământ considerate de elită în țară, a formulat un atac fără precedent la adresa liderului chinez, Xi Jinping, relatează The Guardian.

Analiză: Giganții petrolieri discută dacă "merită" să mai exploreze zăcămintele

Companii petroliere europene au ajuns, în ultimele luni, la o concluzie destul de incomodă pentru ele: este posibil ca resurse de petrol şi gaze în valoare de miliarde de dolari să nu fie extrase vreodată, potrivit unei analize Bloomberg.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.