VIDEO. Incendiile fac prăpăd în Canada. Autoritățile au decretat stare de urgență în vestul țării

62202914
Getty

Autoritățile din provincia canadiană Columbia Britanică au decretat, marţi, starea de urgenţă din cauza răspândirii incendiilor care sunt aşteptate să crească în amploare în următoarele zile, favorizate de temperaturile ridicate şi de vânt.

"Am ajuns într-un punct critic", a anunţat Mike Farnworth, ministrul siguranţei publice din Columbia Britanică, în cursul unui briefing de presă, informează AFP, citată de Agerpres.

 "Pe baza propunerilor din partea responsabililor cu gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a incendiilor de pădure, precum şi a deteriorării condiţiilor meteorologice, declar starea de urgenţă la nivelul provinciei", a adăugat acesta.

În acest context, este posibilă evacuarea masivă a locuitorilor regiunii.

 Aproximativ 5.700 de persoane erau vizate, marţi, de un ordin de evacuare în provincie, mai mult decât dublu faţă de ziua precedentă.

"Vă rugăm să pregătiţi un plan de evacuare pentru familiile voastre", a îndemnat Cliff Chapman, şeful operaţiunilor împotriva incendiilor pompieri din Columbia Britanică, care a precizat că 3.000 de kilometri pătraţi de teren au fost distruse deja de flăcări. Potrivit acestuia, este deja de trei ori mai mult decât media ultimilor zece ani.

În regiune, în acest moment, sunt active 300 de incendii de pădure. Peste 3.180 de pompieri şi alt personal acţionează în prezent în provincie.

Meteorologii din Canada au anunțat că vremea va fi caldă şi uscată în următoarea perioadă. De asemenea, în zilele următoare, vântul se va intensifica în zonă.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62195629
Imagini incredibile cu un polițist care prinde oameni care sar dintr-o clădire în flăcări. VIDEO
Un polițist este considerat erou după o intervenție în timpul unui incendiu. Filmările făcute publice arată cum polițistul a salvat viața unor oameni care au sărit pe fereastră dintr-o casă cuprinsă de flăcări.
62202891
Primele declarații ale lui Jeff Bezos după zborul la limita spațiului
Miliardarul american Jeff Bezos a spus, marţi, că a fost ''înmărmurit'' de ''frumuseţea şi fragilitatea'' Terrei după ce a văzut Planeta Albastră din spaţiu. cu prilejul unui zbor la bordul rachetei construite de compania sa Blue Origin.
62176854
Telefonul președintelui Franței a fost spionat, conform Le Monde. Ce țară ar fi în spatele acestui lucru
Le Monde a dezvăluit, marţi, că telefonul mobil al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a fost infectat de programul de spionaj informatic Pegasus.