VIDEO Cel puţin un mort, 121 de răniţi şi 17 dispăruţi într-un incendiu la un depozit de petrol din Cuba

62276995
Twitter

Cuba a solicitat ajutor pentru a face faţă unui incendiu masiv la un depozit de petrol lovit de trăsnet, care a declanşat explozii în care cel puţin o persoană a murit, 121 de persoane au fost rănite şi 17 sunt încă dispărute.

1.900 de persoane au fost evacuate din zona situată la periferia Mantanzas, oraş de 140.000 de locuitori la 100 de kilometri est de Havana, de unde s-au văzut nori negri de fum.

Cinci răniţi sunt în stare critică, trei în strare foarte gravă şi 28 serios afectaţi, potrivit unui bilanţ anunţat pe Twitter de preşedinţie. Printre răniţi se află şi ministrul Energiei, Livan Arronte.

Cei 17 dispăruţi sunt pompieri „care se aflau în zona cea mai apropiată de incendiu” când a avut loc o explozie.

Incendiul a izbucnit vineri seara când un trăsnet a lovit unul dintre rezervoarele de la depozitul de petrol. Dimineaţa devreme, focul s-a extins apoi la un al doilea rezervor.

Din cauza incendiului greu de controlat, care „ar putea dura”, potrivit preşedintelui cubanez Miguel Diaz-Canel, Cuba „a solicitat ajutorul şi sfatul ţărilor prietene cu experienţă în sectorul petrolier”.

Răspunsurile au fost rapide, iar preşedintele cubanez şi-a exprimat pe Twitter „profunda recunoştinţă guvernelor din Mexic, Venezuela, Rusia, Nicaragua, Argentina şi Chile, care au oferit prompt asistenţă materială în faţa acestei situaţii complexe”.

„Suntem, de asemenea, recunoscători pentru asistenţa tehnică din partea Statelor Unite”, a adăugat el. Viceministrul de Externe Carlos Fernandez de Cossio a declarat că propunerea SUA „este deja în mâinile specialiştilor pentru o coordonare adecvată”.

Acest incendiu vine în momentul în care insula se confruntă cu probleme la cele opt centrale termoelectrice care alimentează cererea crescută de energie electrică din cauza căldurii.

Autorităţile trebuie să efectueze întreruperi de curent până la 12 ore pe zi în anumite regiuni ale ţării, declanşând furia locuitorilor exasperaţi care au organizat în jur de douăzeci de manifestaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62276994
VIDEO. Sirenele au răsunat în apropiere de Ierusalim. Gruparea Jihad Islamic a anunțat că a lansat rachete
Sirenele de alarmă au răsunat duminică în zona Ierusalimului, pentru prima oară de la începutul escaladării armate în curs cu gruparea Jihadul Islamic în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, citată de France Presse.
62276988
Declarația emoționantă a mamei lui Archie Battersbee după ce copilul a fost deconectat de la aparate și a murit
Familia lui Archie Battersbee a publicat o nouă fotografie cu băiețelul lor după ce acesta s-a stins din viață, sâmbătă.
62276981
Manevre militare fără precedent. Nave chineze şi taiwaneze, faţă în faţă, în ultima zi a simulărilor de război
Nave de război chineze şi taiwaneze s-au jucat duminică de-a "şoarecele şi pisica" în largul mării duminică, cu câteva ore înainte de încheierea prevăzută a celor patru zile de exerciţii militare chineze fără precedent, transmite Reuters.