Vaccinul împotriva Covid-19 Oxford/AstraZeneca a fost aprobat în Marea Britanie

×
Publicitate

Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Oxford şi AstraZeneca a fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie, relatează BBC.

 Marea Britanie a comandat producătorului AstraZeneca 100 de milioane de doze, suficiente pentru vaccinarea a 50 de milioane de oameni. Aprobarea, acordată de MHRA, organismul britanic de reglementare a medicamentelor, înseamnă că vaccinul este sigur şi eficient.

Vaccinarea începe pe 4 ianuarie

 

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat la emisiunea „BBC Breakfast” că prima persoană care va primi vaccinul nou aprobat o va face pe 4 ianuarie. El a adăugat că există suficiente doze pentru a vaccina întreaga populaţie, mai puţin copiii.

Hancock a precizat că cele 100 de milioane de doze de vaccin comandate către AstraZeneca, împreună cu cele 30 de milioane de doze de vaccin Pfizer, îl fac să spună „cu încredere că putem vaccina pe toată lumea cu câte două doze, mai puţin copiii”.

Preşedintele Commission on Human Medicine Expert Working Group, Sir Munir Pirmohamed, a declarat miercuri, într-un brioefing la Downing Street, că a doua doză a vaccinului ar trebui administrată la 4 - 12 săptămâni după prima.

El a spus că au fost necesare „multe ore de lucru” pentru a se ajunge la decizia de aprobare a vaccinului şi că grupul pe care îl conduce a urmărit datele legat de „siguranţa, eficacitatea şi calitatea vaccinului”.

Pirmohamed a mai afirmat că oamenii care au alergii la ingredientele conţinute de vaccin nu ar trebui să îl facă şi că, până la acest moment, nu există informaţii că noua variantă a coronavirusului ar fi imună la acest vaccin.

Dr. June Raine, şefa MHRA, organismul de reglementare a medicamentelor, a declarat că nimic nu a fost omis în procesul de aprobare a vaccinului Oxford, că toate datele au fost analizate odată ce au devenit disponibile şi că acest lucru a fost făcut contra contrometru.

Potrivit lui Raine, prima tranşă a fost eliberată noaptea trecută, după aprobarea vaccinului, care a fost anunţată miercuri.

Raine a mai declarat că vaccinul Oxford-AstraZeneca a fost aprobat pentru utilizarea pe persoane cu vârste de peste 18 ani, în două doze, administrate la o distanţă de 4 până la 12 săptămâni.

Ea a subliniat că vaccinuri ca acesta „au potenţialul de a salva multe vieţi” şi să pună capăt pandemiei.

Prof. Sarah Gilbert, femeia care a conceput vaccinul Oxford - AstraZeneca, a declarat miercuri că este o zi de sărbătoare.

„Acum, odată ce prima autorizaţie de folosirea a vaccinului în afara testelor clinice a fost acordată, mai avem multe lucruri de făcut şi vom continua să oferim mai multe date către autorităţi de reglementare până ce vom putea vedea vaccinul folosit pentru a salva vieţi peste tot în lume”.

Gilbert a continuat: „Este o zi de sărbătorit pentru echipa care a dezvoltat vaccinul, după un an de muncă foarte grea, în circumstanţe dificile”.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a spus că dezvoltarea vaccinului Oxford-AstraZeneca este „un triumf” pentru ştiinţa britanică.

„Acum vom vaccina cât de mulţi oameni pe cât de repede posibil”, a adăugat el.

 

Vaccinul poate fi stocat într-un frigider standard

 

Dezvoltarea vaccinului Oxford-AstraZeneca a început în primele luni ale anului 2020, a fost testat pe primul voluntar în luna aprilie şi, de atunci, mii de oameni au fost implicaţi în testele clinice.

A fost dezvoltat într-un ritm care ar fi fost de neînchipuit înainte de pandemie.

Acesta este al doilea vaccin aprobat pentru utilizare în Marea Britanie, după serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech, care a primit undă verde la începutul lunii decembrie.

Peste 600.000 de oameni din Regat au fost vaccinaţi de când Margaret Keenan a devenit prima persoană din lume care a primit vaccinul în afara studiilor clinice.

Vaccinul Oxford-AstraZeneca va duce la o creştere importantă a vaccinărilor deoarece este mai ieftin şi mai uşor de produs în masă.

Poate fi stocat într-un frigider standard, spre deosebire de cel al Pfizer/BioNTech care necesită păstrarea la -70C.

Aprobarea noului vaccin vine după ce Public Health England a spus că ţara s-ar putea confrunta cu niveluri „fără precedent” de infectare, iar mai mulţi oficiali din Ţara Galilor, Scoţia şi sudul Angliei au ridicat problema presiunii tot mai mari puse pe sistemul sanitar naţional.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62166519
Croația, lovită de încă două cutremure puternice. „Pământul se va mai zdruncina mult timp”

Alte două seisme puternice s-au produs miercuri dimineaţă în Croaţia, primul cu magnitudinea 4,7, iar al doilea cu magnitudinea 4,8 pe scara Richter, cu epicentrul în regiunea Petrinja, informează agenţia de ştiri croată HINA.

62166528
Un parlamentar american a murit de Covid-19. Boala s-a agravat rapid

Un parlamentar de Louisiana, decedat marţi de COVID-19 la vârsta de 41 de ani, a devenit primul membru al Congresului american mort de această boală în Statele Unite, ţara cea mai îndoliată de pandemie, relatează miercuri France Presse.

62166523
Fenomene meteo extreme în Italia. Furtuni violente au lovit sudul și centrul țării

Italia este în această perioadă ţara fenomenelor meteo extreme.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.