Vaccinarea anti-Covid devine obligatorie în Franța și Grecia pentru angajații din domeniul sanitar

Vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni şi personalul sanitar din centrele publice şi private.

Decizia a fost luată în contextul în care infecţiile în ţară continuă să crească, a anunţat luni premierul elen Kyriakos Mitsotakis, potrivit EFE şi Reuters.

Şeful guvernului de la Atena a subliniat că doar persoanele vaccinate pot beneficia de deschiderea industriei hoteliere şi de cea a ospitalităţii, într-un efort al autorităţilor de a obţine imunitatea de grup până în toamnă.

Personalul din căminele de bătrâni care nu s-a vaccinat până în prezent va trebui să o facă imediat sau va fi suspendat începând cu 16 august, în timp ce personalul sanitar urmează să fie vaccinat începând cu data de 1 septembrie.

Mitsotakis a anunţat de asemenea noi restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Astfel, doar clienţii vaccinaţi vor avea acces în interior în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise.

După Grecia, şi Franţa anunţă vaccinarea obligatorie pentru personalul medical

 

Președintele francez Emmanuel Macron a anunţat că vaccinarea personalului medical devine obligatorie, conform News.ro.

"Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care vor fi în contact cu persoane fragile", a anunţat Macron, care a avertizat că din "15 septembrie vor fi efectuate controale şi se vor lua măsuri".

"Avem un mare avantaj: vaccinul. Acesta ne protejează contra variantei delta. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom evita spitalizările. Începe o nouă cursă de viteză", a adăugat Macron.
 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62201361
Premierul olandez și-a cerut scuze după o explozie a cazurilor de Covid-19 în țara sa

Prim-ministrul olandez Mark Rutte a recunoscut luni că guvernul său a comis o eroare atunci când a relaxat unele restricţii şi şi-a prezentat scuzele, în contextul în care Olanda înregistrează o creştere bruscă a cazurilor de COVID-19, relatează AFP.

62201348
Uniunea Europeană susţine manifestaţiile din Cuba şi cere autorizarea acestora

Uniunea Europeană le-a cerut luni autorităţilor cubaneze să ''asculte'' nemulţumirile populaţiei şi să autorizeze manifestaţiile, transmit Reuters şi AFP.

62195751
Joe Biden îi cere regimului cubanez să-şi asculte poporul

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat luni regimului cubanez ''să-şi asculte poporul şi apelul său vibrant la libertate'', la o zi după manifestaţiile istorice din Cuba, transmite AFP.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.