Unităţi care au participat la manevrele din Crimeea revin în cazărmi, anunţă Ministerul Apărării rus

62242610

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat miercuri că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în Crimeea, anexată de Moscova în 2014, se întorc în cazărmile în care sunt încartiruite cu titlu permanent, transmite EFE.

"Unităţile din districtul militar Sud care şi-au încheiat participarea la exerciţiile tactice în poligoane din peninsula Crimeea se îndreaptă cu trenul către locurile de încartiruire permanentă", a transmis Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Totodată, potrivit Reuters, ministerul rus a publicat un video cu o coloană de echipament militar rusesc şi de trupe care părăsesc Crimeea.

Pe de altă parte, ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a declarat miercuri că ultimele evaluări privind ameninţările nu conţin "nimic neaşteptat" şi sunt concordante cu opiniile anterioare, transmite Reuters.

Într-o intervenţie televizată, Reznikov a afirmat că forţele armate ucrainene continuau manevrele militare la nivel naţional, la care urmează să ia parte şi ataşatul militar al Belarusului, stat vecin aliat al Rusiei, dar care a dat asigurări Kievului că, dinspre teritoriul său, nu există niciun fel de ameninţare militară.

Reznikov a mai spus că va participa joi la o "reuniune virtuală" cu miniştrii apărării ai ţărilor NATO.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62242103
Rusia asigură că nu atacă azi Ucraina. Ambasadorul rus la UE: ”Războaiele din Europa rareori încep într-o zi de miercuri”
Ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană Vladimir Cijov a respins miercuri avertismentele SUA cu privire la un posibil atac rusesc asupra Ucrainei, transmite dpa.
62240932
Joe Biden, despre Criza din Ucraina: „Dacă Rusia invadează Ucraina, statele responsabile ale lumii nu vor ezita să răspundă”
Într-un discurs ținut aseară la Washington, președintele american Joe Biden a transmis Moscovei încă o dată că nici SUA, nici NATO nu sunt o amenințare pentru Rusia.  
62242577
Soluție inedită a unei organizații neguvernamentale din SUA. Ce se întâmplă cu armele de foc din casele americanilor
O organizaţie neguvernamentală din Statele Unite a găsit o soluţie inedită la numărul uriaş de arme de foc din casele americanilor.