Ungaria se opune negocierilor de aderare a Ucrainei la UE și cere revizuirea politicilor. „O perioadă de reflecţie”

62309202
Shutterstock

Ungaria a cerut miercuri o revizuire a politicii Uniunii Europene faţă de Ucraina. Țara nu este de acord cu apropierea rapidă a Kievului de blocul comunitar și cu suplimentarea ajutoarelor pentru invazie.

Opinia Ungariei este opusă de cea a Germaniei, Lituaniei, Finlandei şi Irlandei, care susţin că Ucraina ar trebui să primească ajutor suplimentar în război, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Ungaria este principalul obstacol în calea unei decizii a liderilor din UE de luna viitoare de a începe discuţiile oficiale de aderare cu Ucraina odată ce aceasta îndeplineşte toate condiţiile şi de a aloca 50 de miliarde de euro ca ajutor pentru Kiev din bugetul blocului comunitar până în 2027.

Aceste decizii necesită unanimitatea celor 27 de ţări din UE, care a sprijinit Ucraina, o fostă republică sovietică ce doreşte să se integreze cu Occidentul, de când Rusia şi-a început invazia în februarie 2022.

Dar premierul Ungariei, Viktor Orban, care îşi trâmbiţează legăturile cu Moscova, a declarat de atunci că strategia blocului comunitar de a trimite bani şi ajutor militar Ucrainei a eşuat şi că se opune începerii negocierilor de aderare cu Kievul.

„Avem nevoie de o perioadă de reflecţie şi de o discuţie strategică privind politica Uniunii Europene faţă de Ucraina", a declarat ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka, la sosirea pentru discuţii cu colegii săi din UE pentru a pregăti summitul liderilor blocului comunitar din 14-15 decembrie.

Până la o astfel de discuţie, Budapesta nu va sprijini nicio decizie a UE de a avansa procesul de aderare a Ucrainei sau un ajutor suplimentar pentru Kiev, a spus el.

Orban s-a plâns că Ucraina a îngrădit drepturile minorităţii maghiare. El este, de asemenea, în dezacord cu UE din cauza îngheţării accesului Ungariei la fonduri pe fondul preocupărilor legate de regresul democratic al ţării în timpul guvernării sale.

Oficialii UE au declarat că ar putea exista o soluţie pentru orice veto maghiar privind ajutorul financiar acordat Kievului. Acest lucru nu s-ar aplica, totuşi, invitării Ucrainei de a începe negocierile de aderare, lucru susţinut de majoritatea celorlalte state din UE.

„Este important să ajungem la un acord privind cadrul financiar în decembrie pentru a ne asigura că putem oferi sprijin Ucrainei", a declarat ministrul german pentru afaceri europene, Anna Luhrmann, comentariile sale fiind reiterate de colega sa irlandeză.

Anders Adlercreutz din Finlanda a declarat că sprijinul pentru Ucraina, Georgia şi Republica Moldova - ţări prinse între UE şi Rusia şi care doresc să adere la blocul comunitar într-o zi - este o chestiune de securitate.

„Este extrem de important ca fiecare ţară europeană să înţeleagă faptul că trebuie să ajutăm Ucraina", a spus el.

Jovita Neliupsiene, responsabila cu afaceri europene din partea Lituaniei, a declarat că summitul UE din decembrie trebuie să ia decizii legate de avansarea eventualei extinderi a blocului comunitar, pentru că în caz contrar UE riscă să-şi piardă din credibilitate.

În trecut, Ungaria a blocat temporar decizii similare privind ajutorul acordat Ucrainei şi a cerut o discuţie „strategică" în legătură cu sancţiunile impuse de UE Rusiei pentru declanşarea războiului.

În unele cazuri, Orban s-a aliniat în cele din urmă cu restul blocului, dar nu fără riscul ca negocierile să fie periclitate de concesiile pe care le-a dorit pentru Ungaria.

Un înalt oficial al UE şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o posibilă decizie în decembrie în legătură cu începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, având în vedere că este nevoie de consens: „Nu văd o cale de ieşire în acest moment".

Articol recomandat de sport.ro
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Rușii se bat cu pumnii în piept după ce au luat fața Occidentului în Japonia: „Nimeni în lume nu mai face asta”
Citește și...
”Am fost uluiţi!”. Cum explică medicii faptul că o femeie care are două utere poartă câte un făt în fiecare dintre ele

Kelsey Hatcher, 32 de ani, o femeie din Alabama, SUA, care s-a născut cu două utere, este însărcinată cu gemeni, câte unul în fiecare cavitate uterină.

Greta Thunberg, în fața judecătorilor. Ce riscă dacă va fi găsită vinovată

Activista de mediu suedeză Greta Thunberg a pledat miercuri nevinovată pentru o acuzaţie de tulburare a ordinii publice la un tribunal britanic, după ce a fost arestată luna trecută la Londra cu ocazia unui protest pentru climă, transmite Reuters.

Tragedie pe un drum din Kashmirul indian. Cel puţin 37 de persoane au murit într-un accident de autocar

Cel puţin 37 de persoane au murit, miercuri, în Kashmirul indian, după ce un autocar s-a răsturnat pe un drum montan, iar apoi a ajuns într-o prăpastie, a anunţat poliţia locală.

Recomandări
România a trecut „linia roșie” a datoriei publice. Consiliul Fiscal avertizează că măsurile de până acum nu ajung

Datoria publică a ajuns la 60,2% din PIB în aprilie 2026, depășind astfel atât pragul stabilit prin tratatele Uniunii Europene, cât și ultimul interval de alertă prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare.

Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice imediat după plecarea emisarilor lui Trump. Șase persoane au fost rănite

Rusia a reluat marți dimineața atacurile aeriene asupra Kievului, la scurt timp după plecarea emisarilor americani pentru pace, lovind orașul cu rachete balistice și rănind șase persoane, a declarat primarul Vitali Klitschko.

Autostrada care se surpă de când a fost inaugurată. S-a format un crater adânc de un metru, dar nu poate fi reparată momentan

Se adâncesc problemele pe Autostrada 10, tronsonul Sebeș-Turda. Surpările produse în același loc în care drumul a cedat și în anii trecuți s-au transformat într-un crater imens.