Ungaria, prima ţară din Uniunea Europeană care va utiliza vaccinul rusesc Sputnik V

62170909
Shutterstock

Ungaria va deveni prima ţară din Uniunea Europeană care va începe să administreze săptămâna aceasta vaccinul anti-COVID rusesc Sputnik V care a primit aprobările naţionale necesare, au informat luni autorităţile sanitare ungare citate de EFE.

În prima fază vor fi utilizate 3.000 de doze, iar apoi cantitatea va ajunge la 40.000 de doze (suficiente pentru vaccinarea a 20.000 de persoane), care au ajuns deja în ţară, dar care trebuie mai întâi analizate.

Cecilia Müller, responsabila Serviciului de Sănătate Publică din Ungaria, a declarat că "toţi parametrii vaccinului sunt adecvaţi pentru utilizarea sa", dar a precizat că nu se va putea utiliza vaccinul în cazul în care pacientul suferă de boli cronice, iar administrarea sa va depinde de sfatul medicului.

Guvernul ultranaţionalistului Viktor Orban a acuzat în repetate rânduri UE de lentoarea cu care sunt distribuite vaccinurile, fapt ce a determinat autorizarea vaccinului rusesc şi a celui chinezesc de la Sinopharm în Ungaria.

Ungaria a vaccinat până acum 289.042 de persoane cu vaccinurile occidentale de la Pfizer/BioNTech şi Moderna, dintre care 107.592 au primit şi a doua doză. La un total de 9,7 milioane de locuitori a fost vaccinată aproape 3% din populaţie.

În ce priveşte vaccinul de la AstraZeneca, de la care Ungaria a primit o cantitate pentru a vaccina 20.000 de persoane, Cecilia Müller a precizat că vaccinul nu va fi utilizat la persoanele cu vârste de peste 60 de ani şi la cei care suferă de boli cronice.

Ungaria a comandat peste 19 milioane de doze de vaccin prin intermediul UE, dintre care 6,5 milioane de la AstraZeneca, 6,6 milioane de la Pfizer/BioNTech, 4,4 milioane de la Janssen şi 1,7 milioane de de la Moderna.

În următoarele două luni, guvernul aşteaptă 2 milioane de doze de vaccin Sputnik V.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62173301
Orașul european în care ai nevoie de un test negativ de Covid-19 pentru a merge la coafor

Centrele de testare şi farmaciile au fost solicitate luni de vienezii nerăbdători să revină la saloanele de coafură, unde clienţii trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, relatează AFP.

62173291
Republicanul Ron Wright, primul membru din Congresul SUA care moare în urma infectării cu Covid-19

Republicanul Ron Wright, membru al Camerei Reprezentanţilor a SUA, a murit duminică din cauza Covid-19, a anunţat biroul său luni, scrie NBC.

62173281
Fragment de ghețar, prăbușit în Himalaya. 18 morți și sute de persoane dispărute

Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 200 sunt date dispărute în nordul Indiei, la o zi după viitura produsă de prăbuşirea unui fragment dintr-un gheţar în Himalaya.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.