Un tribunal sud-coreean a emis din nou un mandat de arestare pe numele preşedintelui pus sub acuzare, Yoon Suk Yeol

62503924
AFP

Un tribunal sud-coreean a emis din nou un mandat de arestare pe numele preşedintelui pus sub acuzare Yoon Suk Yeol, a anunţat marţi agenţia de investigare a corupţiei din ţară, informează Reuters.

Anchetatorii care încearcă să-l interogheze pentru acuzaţii de insurecţie au întâmpinat probleme în încercarea de a pune în aplicare un prim mandat de arestare pe numele său.

Şeful echipei de anchetă a declarat marţi mai devreme că anchetatorii sunt hotărâţi să-l aresteze.

Avocaţii lui Yoon au depus o cerere de interdicţie la o instanţă din Seul pentru a anula mandatul de arestare, dar instanţa a anulat-o duminică, a declarat marţi un oficial al tribunalului.

Separat, parlamentarii sud-coreeni au înfiinţat o comisie comună de investigaţie pentru a face lumină asupra accidentului letal de pe aeroportul Muan, în ciuda diviziunilor politice actuale, au declarat marţi partidele.

Acest accident, care a survenit la aterizarea unui Boeing 737-800 al companiei Jeju Air, pe 29 decembrie, s-a soldat cu 179 de morţi din cei 181 de pasageri aflaţi la bordul avionului şi este cel mai grav dezastru aviatic care a avut loc în Coreea de Sud.

"Partidul Puterii Populare (PPP, la putere) şi Partidul Democrat (principală forţă de opoziţie) (...) au decis să înfiinţeze o comisie specială" care să investigheze tragedia şi să acorde asistenţă familiilor îndoliate, a declarat PPP într-un comunicat de presă transmis AFP.

Formaţiunea a precizat că echipa de anchetă dispune de şapte deputaţi din rândurile sale, tot atâţia din rândul Partidului Democrat şi un membru care nu aparţine niciunui partid.

În Muan, anchetatorii sud-coreeni şi americani lucrează pentru a descoperi de ce Boeingul prăbuşit, care venea de la Bangkok, a aterizat pe burtă, după care s-a izbit de un zid de beton la capătul pistei şi a luat foc.

Până acum au fost trecute în revistă ipoteze precum coliziunea cu o pasăre şi defectarea trenului de aterizare. Prezenţa zidului este şi ea subiect de investigaţie.

Compania de transport low-cost sud-coreeană Jeju Air a anunţat marţi într-un comunicat că intenţionează să anuleze 188 de zboruri internaţionale din Busan (sud-est) în primul trimestru al anului 2025, pentru a îmbunătăţi siguranţa operaţiunilor sale.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62510364
Legendarul pilot Sébastien Loeb, care concurează la Raliul Dakar cu o Dacie a fost implicat într-un accident grav | Video
Pilotul Sébastien Loeb a avut, marţi, un start de coşmar în etapa a treia a Dakar 2025, între Bisha şi Al-Henakiyah. Maşina Dacia Sandriders a sportivului francez a fost grav avariată după ce s-a răsturnat la kilometrul 12.
62491325
Cel de-al doilea bărbat care i-ar fi vândut droguri lui Liam Payne s-a predat. „S-a întâmplat ceva intim”
Un angajat al hotelului unde Liam Payne a murit pe 16 octombrie, care era dat în urmărire pentru că i-ar fi vândut droguri artistului, s-a predat la patru zile după ce un alt presupus dealer a fost arestat.  
62510363
Compania care deține Petromidia vrea să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria. Condiția tranzacției de un miliard de dolari
Grupul kazah KazMunayGas, proprietarul rafinăriei Petromidia, a depus o ofertă pentru preluarea rafinăriei din Bulgaria a grupului rus Lukoil, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea negocierilor.