Un șofer Uber a încercat să jefuiască o locuință, după ce i-a dus pe clienți la aeroport

62036420

Un șofer de Uber din California a fost arestat, după ce a încercat să jefuiască locuința unor clienți pe care abia îi dusese la aeroport.

Din imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, se poate observa cum bărbatul se apropie de ușa de la intrare, după care se îndepărtează brusc. Potrivit poliției, el s-ar fi speriat când s-a declanșat alarma de securitate.

După aceea, a fost surprins de o altă cameră de supraveghere, în timp ce pătrunde într-o altă locuință, aflată în apropiere de prima, scrie CNN.

„A întors casa cu susul în jos. A distrus totul. Toată mobila era mutată. Mi-a deschis seiful”, a declarat proprietarul locuinței, identificat drept Scott.

 Iubita bărbatului a precizat că hoțul a petrecut patru ore în locuința lor, de unde a furat numeroase bunuri de valoare, cum ar fi bijuteriile bunicii sale, pe care reușise să le salveze din perioada Holocaustului.

Cum a fost găsit de poliție

 

Scott a postat pe internet filmulețul cu jaful, care a fost văzut și de proprietarul celeilalte locuințe, pe care o închiriase prin intermediul platformei Airbnb. Astfel, el le-a arătat imaginile oaspeților săi, care l-au identificat pe hoț ca fiind șoferul de Uber care îi dusese la aeroport.

A doua zi, pe baza informațiilor obținute, poliția l-a arestat pe Jackie Gordon Wilson, în vârstă de 38 de ani, într-o locuință din apropiere de Sacremento, unde au fost găsite și bunurile furate. Mai mult, el purta aceleași haine din ziua jafului.

„Cum am aflat de acuzațiile care i se aduc, i-am interzis accesul la platformă”, a declarat Andrew Hasbun, manager de comunicare al Uber.

În urmă cu o săptămână, o studentă la Universitatea din Carolina de Sud a fost ucisă, după ce s-a urcat într-o mașină, crezând că este cea comandată de ea prin platforma Uber.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62036410
Motivul pentru care un hoț i-a pupat mâna și i-a cerut iertare unei victime. VIDEO
Un bărbat din Peru a fost arestat, după ce a fost prins în timp ce fura 18 dolari din buzunarul unui profesor de 60 de ani. Ajuns la poliție, hoțul a îngenuncheat și i-a cerut iertare victimei.
62013502
Încă o demisie anunţată de Casa Albă. De ce pleacă numărul 2 din Securitatea Internă a SUA
Claire Grady,Ministrul adjunct interimar în Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, şi-a prezentat demisia marţi seară.
62036376
Resturile unui avion "invizibil" F-35, găsite în ocean. Nimeni nu ştie ce a păţit pilotul
Aeronava, aparţinând aviaţiei japoneze, a dispărut marţi deasupra Oceanului Pacific.