Un şofer de autobuz din Italia a salvat 25 de copii din autovehiculul cuprins de flăcări

62201480
Shutterstock

Un şofer din nordul Italiei a salvat 25 de copii aflaţi în autobuzul pe care îl conducea şi care luase foc într-un tunel de pe o autostradă, potrivit media italiene, informează DPA marţi.

Pompierii au intervenit marţi dimineaţă pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră autovehiculul aflat pe drumul dintre Lecco, în extremitatea sudică a lacului Como, şi oraşul Lierna.

Fotografiile surprinse la faţa locului prezintă autobuzul ars în totalitate, înconjurat de spumă pentru stingerea incendiilor.

În urma acestui incident, şapte copii au fost transportaţi de echipele de intervenţie la spital pentru analize, potrivit agenţiei de ştiri ANSA.

Şoferul ar fi oprit în tunel după ce a observat că autobuzul avea o problemă şi i-a condus pe copii, care erau din zonă, într-un loc sigur.

Un pompier a declarat agenţiei italiene de ştiri Adnkronos că o anvelopă a autobuzului ar fi explodat, ceea ce ar fi provocat incendiul.

Copiii se aflau în siguranţă la sosirea echipajelor de intervenţie.

Preşedintele regiunii Lombardia, unde se află localitatea Lecco, a mulţumit pompierilor pentru eforturile depuse, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62201172
Iohannis: este nevoie şi de consolidarea zonei Euro, dar şi a spaţiului Schengen
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că pentru o Uniune Europeană "mai integrată" este nevoie şi de consolidarea zonei Euro, dar şi a spaţiului Schengen.
62201478
Un tată şi-a regăsit fiul răpit în urmă cu 24 de ani. A mers 500.000 km în căutarea lui
Un chinez şi-a regăsit fiul, răpit când era copil, după o căutare de 24 de ani în timpul căreia a parcurs sute de mii de kilometri pe motocicletă de-a lungul Chinei, au anunţat marţi autorităţile, relatează AFP.
62201455
Grecia: Clienții care mănâncă în interiorul restaurantelor vor fi nevoiți să facă dovada vaccinării sau testării negative
Grecia va cere clienţilor restaurantelor cu spații la interior să facă dovada vaccinării sau a testării negative.