Un român, suspect într-un grup care ar fi vandalizat „la comandă” peste 270 de mașini în Germania. E bănuită Rusia

62517652
IMAGO

Un român este acuzat de participare la o operațiune de vandalizare a peste 270 de mașini în Germania. Există bănuiala unui sabotaj din partea Rusiei.

Publicaţia Der Spiegel a scris despre un posibil „sabotaj” din partea Rusiei pentru a afecta partidul Verzilor înaintea alegerilor legislative, relatează miercuri agenţiile AFP şi DPA, preluate de Agerpres.

Cei patru suspecţi, tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, sunt anchetaţi pentru „degradare de bunuri în grup organizat", a transmis Parchetul din oraşul german Ulm, în landul Baden-Wurttemberg, unde au fost consemnate 123 de delicte de acest fel.

Potrivit DPA, cei patru suspecţi sunt din Germania, Bosnia-Herţegovina, România şi Serbia. AFP scrie tot despre patru suspecţi, dar menţionează şi un croat pe lângă cetăţenii din cele patru ţări.

Suspecții ar fi astupat cu spumă poliuretanică ţevile de eşapament ale unor vehicule, reținuti pentru cercetări dar au fost eliberaţi, a declarat procurorul din Ulm, care a refuzat să comenteze vreo motivaţie a acestor fapte, ancheta fiind în desfăşurare.

În landul Brandenburg, poliţia a confirmat că investighează de la jumătatea lunii decembrie incidente similare care au vizat 43 de maşini parcate în apropierea primăriei din Schonefeld, o suburbie a Berlinului.

În plus, „autocolante cu conţinut politic au fost lipite pe geamurile din spate" ale acelor vehicule, a mai transmis poliţia. În fotografii publicate de săptămânalul Der Spiegel, pe aceste autocolante apare imaginea ministrului economiei, Robert Habeck, candidat al Verzilor pentru postul de cancelar, alături de sloganul „Fii mai verde!".

În total, peste 270 de vehicule au fost astfel vandalizate în Germania, scrie aceeaşi publicaţie, potrivit căreia unul dintre suspecţi le-ar fi spus anchetatorilor că a fost abordat pe mesageria Viber de un rus care i-a promis câte o sută de euro pentru fiecare vehicul vandalizat. Der Spiegel mai susţine că surse de securitate vorbesc despre o campanie ţintită ce ar avea ca scop scăderea popularităţii Verzilor înaintea alegerilor anticipate din 23 februarie.

Totuşi, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne a declarat că nu are cunoştinţă de probe concrete asupra unei implicări a Rusiei în aceste incidente şi că investigaţia încă este în desfăşurare.

În guvernul condus de cancelarul social-democrat Olaf Scholz, miniştrii din partidul Verzilor, inclusiv şefa diplomaţiei, Annalena Baerbock, au susţinut cel mai vocal livrările de arme către Ucraina, contrar ideologiei tradiţional pacifiste a acestui partid.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
După Trump, și președintele Argentinei își retrage țara din OMS: Nu vom permite unei organizații internaționale să intervină

Argentina, condusă de preşedintele Javier Milei, un admirator al lui Donald Trump, şi-a anunţat miercuri intenţia de a părăsi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după o decizie similară anunţată de administraţia de la Washington.

SUA continuă să sprijine militar Ucraina, recunoaște Zelenski, dar: „nu sunt sigur că vom rezista” după oprirea acestuia

Ajutorul militar pentru Ucraina nu s-a oprit o dată cu schimbarea administrației de la Washington, dar nu sunt dicuții cu privire la pachetele viitoare. „Nu sunt sigur că vom rezista” spune președintele Zelenski.

Donald Trump vrea „Riviera Orientului Mijlociu” peste tunelurile Hamas. Două milioane de palestinieni ar putea fi strămutați

Donald Trump vrea ca America să „preia controlul” și „să dețină” Fâșia Gaza. Anunțul halucinant a fost făcut după o întrevedere cu premierul israelian.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.