Un respectabil om de știință susține că a descoperit călătoria în timp. Mașina sa temporală funcționează cu ajutorul luminii

calatorie in timp
Shutterstock

Profesorul Ronald Mallett crede că a rezolvat problema călătoriei în timp. Secretul, spune el, constă în răsucirea ţesăturii spaţiu-timp cu un inel de lasere rotative pentru a crea o buclă de timp ce ar permite să călătoreşti înapoi.

 

Va fi nevoie de multe alte explicaţii şi experimente, dar după o jumătate de secol de muncă, astrofizicianul în vârstă de 77 de ani a reuşit să-şi dea seama cum să facă acest lucru şi este mândru de uşa pe care o lasă deschisă ştiinţei, relatează The Guardian, potrivit News.

După ce, când avea 10 ani, şi-a pierdut tatăl la care ţinea foarte mult, Ronald Mallett a citit cărţile lui H.G. Wells şi Einstein, iar cei doi i-au inspirat cariera eminentă de fizician şi ambiţia sa de o viaţă de a construi o maşină a timpului.

Afirmaţia lui Ronald Mallett nu este chiar atât de ridicolă pe cât ar putea părea. Departamente academice întregi, cum ar fi Centrul pentru Timp de la Universitatea din Sydney, sunt dedicate studierii posibilităţii de a călători în timp.

Citește și
calator in timp
Un călător în timp dezvăluie de ce nu a încercat să afle numerele la loterie

Massachusetts Institute of Technology (MIT) lucrează la o "maşină de inversare a timpului" pentru a detecta materia întunecată. Bineînţeles, există încă o mulţime de fizicieni care cred că a călători în timp - sau cel puţin a călători în trecut - este imposibil, dar în orice caz acesta nu pare să mai fie chiar visul ştiinţifico-fantastic care a fost odată.

Cu toate acestea, povestea modului în care Ronald Mallett, în prezent profesor emerit la Universitatea din Connecticut, a ajuns în acest punct ar putea fi extrasă direct dintr-o carte de benzi desenate.

La un an după ce şi-a pierdut tatăl, Boyd, la vârsta de 10 ani, Mallett a pus mâna pe un exemplar al cărţii "Maşina timpului" de H.G. Wells şi a avut o revelaţie: avea de gând să îşi construiască propria maşină a timpului, să călătorească înapoi în 1955 şi să-i salveze viaţa tatălui.

”Până în ziua de azi îmi este greu să cred că a murit. Chiar și după 60 și ceva de ani”

Mallett încă îşi idolatrizează tatăl şi se gândeşte la el în fiecare zi.

Boyd se culcase cu soţia sa, Dorothy, în noaptea celei de-a 11-a aniversări a căsătoriei lor şi a lăsat să-i iasă un oftat adânc. Abia când ea l-a împins şi capul lui a căzut de pe pernă "ca un sac de făină", Dorothy şi-a dat seama că ceva nu era în regulă.

Ronald s-a trezit mai târziu, în acea noapte, când mama sa plângea necontrolat şi a aflat vestea că tatăl său murise în urma unui atac de cord. "Nu puteam să înţeleg cum a fost posibil aşa ceva. Până în ziua de azi îmi este greu să cred că a murit. Chiar şi după 60 şi ceva de ani", a declarat el într-un interviu pentru The Guardian.

După moartea lui Boyd, bula de siguranţă pe care o crease pentru familia sa a dispărut. Dorothy şi copiii s-au mutat în Altoona, Pennsylvania, pentru a fi mai aproape de părinţii ei. Ronald prefera să chiulească de la şcoală şi să se retragă în lumea fantastică şi reconfortantă a cărţilor şi revistelor. Una dintre aceste cărţi a fost "Maşina timpului" de H.G. Wells.

"Într-un fel, mi-a vorbit", spune el. "Chiar primul paragraf mi-a schimbat viaţa. Încă îmi amintesc citatul: «Oamenii de ştiinţă ştiu foarte bine că timpul este doar un fel de spaţiu şi că ne putem deplasa înainte şi înapoi în timp, la fel cum putem face şi în spaţiu»", spune Mallett.

Inspirat de imaginea maşinii timpului de pe exemplarul cărţii sale ilustrate, Mallett a asamblat o replică din bicicleta sa şi din piesele de schimb ale televizorului şi radioului tatălui său. Dar, bineînţeles, nu a funcţionat.

Ronald Mallett, unul din primii afro-americani doctori în fizică

Fără să se descurajeze, Mallett a continuat să citească. A dat peste o carte a lui Einstein. Chiar şi la vârsta de 11 ani a înţeles ideea că, potrivit lui Einstein, timpul nu este absolut. Mallett a înţeles: cheia pentru a-şi revedea tatăl era să înţeleagă tot ceea ce se afla în acea carte, aşa că s-a întors la şcoală, ajungând rapid în fruntea clasei şi absolvind cu notă maximă.

Neavând fondurile necesare pentru a merge direct la facultate, s-a înrolat în forţele aeriene.

După ce a plecat din forţele aeriene, Mallett s-a înscris la Universitatea de Stat din Pennsylvania şi a devenit unul dintre primii afro-americani care şi-a luat un doctorat în fizică.

Cu toate acestea, în ciuda succesului său academic, nu a avut încrederea necesară pentru a discuta public despre călătoria în timp. Erau anii 1980 şi a vorbi despre asta era încă ceva nemaiauzit în cercurile academice "serioase"; a face acest lucru putea fi sinucidere curată în carieră.

Abia la mijlocul anilor '90, când oamenii au început să vorbească despre posibilitatea călătoriei în timp, Mallett s-a simţit pregătit să fie mai deschis în legătură cu proiectul său.

Din cauza unor probleme cardiace, a fost nevoit să facă o operaţie de angioplastie şi şi-a petrecut lunile de recuperare studiindu-şi cercetările. Mallett şi-a găsit momentul revelator într-o gaură neagră.

”Pe măsură ce gaura neagră se rotește, aceasta va provoca de fapt o răsucire a timpului”

În filme, călătoria în timp pare foarte simplă. În realitate, este puţin mai complicat. Să călătoreşti în viitor este mai uşor, dar întoarcerea în timp reprezintă o problemă mult mai mare.

"Se pare că găurile negre în rotaţie pot crea un câmp gravitaţional ce ar putea duce la crearea unor bucle temporale care să permită întoarcerea în trecut", explică Mallett.

Spre deosebire de o gaură neagră normală, o gaură neagră rotaţională are două orizonturi de eveniment (suprafaţa care închide spaţiul de unde radiaţia electromagnetică nu mai poate ieşi), unul interior şi unul exterior. Între aceste două orizonturi de eveniment, are loc ceva numit frame dragging - tragerea sistemului de referinţă spaţiu-timp.

"Permiteţi-mi să vă dau o analogie", spune Mallett, cu răbdare. "Să spunem că aveţi o ceaşcă de cafea în faţa dumneavoastră chiar acum. Începeţi să amestecaţi cafeaua cu linguriţa. A început să se învârtă în jurul ei, nu-i aşa? Asta face o gaură neagră care se roteşte".

Dar, continuă el, "în teoria lui Einstein, spaţiul şi timpul se raportează unul la celălalt. De aceea se numeşte spaţiu-timp. Deci, pe măsură ce gaura neagră se roteşte, aceasta va provoca de fapt o răsucire a timpului", explică profesorul.

Deşi găurile negre sunt puţine în acest colţ al Căii Lactee, Mallett crede că a găsit o alternativă artificială într-un dispozitiv numit laser inelar, care poate crea un fascicul de lumină rotativ intens şi continuu - "lumina poate crea gravitaţie şi dacă gravitaţia poate afecta timpul, atunci lumina însăşi poate afecta timpul", explică el.

Mașina timpului imaginată de Mallett arată ca un cilindru din raze de lumină care se rotesc

Unii dintre criticii lui Mallett au obiectat că maşina sa temporală ar trebui să fie de mărimea universului cunoscut, deci complet nepractică. "Aveţi perfectă dreptate; este vorba de tipuri galactice de energie pentru a face acest lucru", recunoaşte el.

Aşadar, cât de mare ar fi maşina ta a timpului? "Încă nu ştiu asta. Chestia este că ceea ce este necesar mai întâi este să putem demonstra că putem răsuci spaţiul - nu timpul - putem răsuci spaţiul cu ajutorul luminii”, spune profesorul. Abia apoi, continuă el, vom şti ce este necesar pentru a face restul.

Mallett compară acest lucru cu situaţia în care fraţii Wright ar fi fost puşi, imediat după zborul lor inaugural, să facă predicţii despre modul în care oamenii vor ajunge pe Lună.

Tot ceea ce Ronald Mallett ne poate spune în acest moment este că maşina sa temporală, oricât de mare ar fi, va arăta ca un cilindru din raze de lumină care se rotesc.

Un astfel de efort nu ar fi, desigur, ieftin, dar este foarte puţin probabil ca vreun guvern să vrea să îşi cheltuiască resursele pe călătoria în timp, iar singurul miliardar suficient de nebun pentru a finanţa un astfel de proiect este ocupat cu Marte şi Twitter, scrie The Guardian referindu-se la Elon Musk.

Mașina sa a timpului permite doar călătoria înapoi în timp până la momentul în care a fost creată bucla temporală

În plus, mai este o problemă. Chiar dacă inginerii inteligenţi şi miliardarii nebuni ar pune în practică teoriile lui Mallett, asta ar permite doar călătoria înapoi în timp până la momentul în care a fost creată bucla temporală, care nu ar putea fi niciodată 1955. Cu toată munca şi toate teoriile lui Mallett, nu există nicio posibilitate ca acesta să călătorească înapoi pentru a-şi revedea tatăl.

Cum s-a simţit când şi-a dat seama? "A fost trist pentru mine, dar nu a fost tragic, pentru că îmi amintesc că a existat cândva un băieţel care visa la posibilitatea de a avea o maşină a timpului. Eu mi-am dat seama cum se poate face", spune cercetătorul.

Ronald Mallett se consolează, de asemenea, cu potenţialul enorm pe care maşina sa l-ar putea avea pentru bunăstarea vieţii pe planeta noastră.

"Să presupunem că am fi avut deja acest dispozitiv în funcţiune acum câţiva ani, iar acum avem medicamente care pot vindeca Covidul. Imaginaţi-vă că am putea prezice cu precizie când vor avea loc cutremurele sau tsunami-urile. Deci, pentru mine, este important că am deschis uşa acestei posibilităţi. Şi cred că tatăl meu ar fi fost foarte mândru de acest lucru", a declarat cercetătorul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Un bărbat susține că este călător în timp și vine din 2045. Filmarea prezentată ca ”dovadă”
Un bărbat susține că este călător în timp și vine din 2045. Filmarea prezentată ca ”dovadă”

Un bărbat care susține că este călător în timp și vine din anul 2045 apare într-o filmare bulversantă, de 6 minute.

Un călător în timp dezvăluie de ce nu a încercat să afle numerele la loterie
Un călător în timp dezvăluie de ce nu a încercat să afle numerele la loterie

Un bărbat care susține că a călătorit în viitor și-a povestit întreaga experiență într-un interviu oferit publicației Daily Star.

Dezvăluirile unui ”călător în timp”. Și-a întâlnit propria persoană din viitor
Dezvăluirile unui ”călător în timp”. Și-a întâlnit propria persoană din viitor

Un călător în timp care spune că vine din anul 2030, susține că s-a întâlnit cu versiunea lui de peste 40 de ani și a avut ocazia de a discuta despre viața lui cu acesta.

Un călător în timp susține că a vizitat anul 2118. Momentul în care extratereștrii vor invada Pământul
Un călător în timp susține că a vizitat anul 2118. Momentul în care extratereștrii vor invada Pământul

Un bărbat susține că a călătorit în timp în anul 2118 și a făcut o fotografie pentru a dovedi acest fapt.

Predicțiile unui călător în timp, care susține că provine din anul 2030. Cum va arăta lumea peste 10 ani
Predicțiile unui călător în timp, care susține că provine din anul 2030. Cum va arăta lumea peste 10 ani

Un călător în timp, care spune că provine din viitor, a trecut un test de detectare a minciunilor, după ce a afirmat că Donald Trump va fi reales, iar inteligența artificială va prelua puterea asupra lumii.

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.