Un polițist a împușcat-o mortal pe femeia ce voia să reclame un viol. Pedeapsa primită

×
Publicitate

Un fost polițist din SUA a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare după ce în 2017 a împușcat mortal o femeie neînarmată care s-a apropiat de mașina lui pentru a reclama un posibil viol, relatează BBC.

Mohamed Noor, polițist în Minnesota, a împușcat-o pe Justine Ruszczyk Damond în timp ce femeia s-a apropiat de mașina lui de patrulă pentru a semnala un posibil caz de viol ce se derula în spatele casei ei, în iulie 2017. Atunci tragedia a ridicat semne de intrebare și a avut ecouri pe plan mondial.

Cu o lună înainte să fie mireasa, Justine Damond, medic veterinar din Australia, a fost împuşcată chiar de unul dintre poliţiştii, pe care îi chemase în ajutor. Cazul femeii i-a scandalizat pe americani şi a a făcut ocolul presei internaţionale la vremea respectivă. 

Doi dintre agenţii de poliţie implicaţi în incident au declarat anchetatorilor că poliţistul care a tras cu arma s-a speriat de un zgomot puternic produs lângă maşina lor. Zgomotul ar fi fost produs după ce victima a lovit cu mâna partea din spate a caroseriei.

Justine s-a apropiat de maşina poliţiei, pe partea şoferului moment în care a fost împuşcată mortal.  Totul s-a întâmplat în mai puţin de 30 de minute şi a început după ce femeia de 40 de ani a auzit zgomote suspecte lângă casă, aşa că a sunat la numărul de urgenţă.

Doi poliţişti Mohammed Noor şi Michael Harrity au venit la faţa locului ca să stea de vorbă cu femeia, care a ieşit din casă în pijama, neînarmată.

În mod inexplicabil, unul dintre ofiţeri a scos arma şi a împușcat-o mortal pe femeie. Camera video, montată pe uniforma poliţiştilor americani, nu era pornită în momentulul tragediei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia. Anunțul făcut de Trump

Donald Trump a anunţat vineri că SUA şi Mexic au ajuns la un acord privind imigraţia şi, în consecinţă, ameninţarea sa de a impune taxe vamale începând de luni tuturor produselor importate din Mexic nu se va concretiza

Criză politică în Republica Moldova. Parlamentul nu mai funcționează, urmează anticipate

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis sâmbătă, că actualul Parlament nu mai are dreptul să desfăşoare activitate legislativă, întrucât mandatul său se consideră expirat, anunță Radio Chişinău, potrivit Agerpres.

Furtună devastatoare în Franța: Trei oameni au murit încercând să salveze un pescar. FOTO

Patru oameni au murit, vineri, în Franța, după ce furtuna Miguel a lovit vestul țării cu rafale de vânt de peste 120 de km/h. O ambarcațiune plecată să salveze un pescar, prins de furtună pe mare, a fost răsturnată de valurile puternice.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.