Un celebru poet rus, critic al regimului Putin, a murit după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni

62417591

Poetul rus Lev Rubinstein, personalitate a disidenţei sovietice şi critic al Kremlinului, a murit, duminică, la vârsta de 76 de ani, la şase zile după ce a fost lovit de o maşină la Moscova şi spitalizat în stare gravă, transmite AFP, citată de Agerpres.  

„Tatăl meu, Lev Rubinstein, a murit astăzi", a scris fiica sa, Maria Rubinstein, pe blogul său de pe Live Journal, un anunţ preluat de media ruse.

Lev Rubinstein, a cărui operă a fost lăudată în Rusia, dar şi în Occident, a fost lovit de o maşină, la data de 8 ianuarie, în timp ce traversa o stradă din capitală, el fiind internat ulterior în stare gravă.

Într-un comunicat, Departamentul de Transporturi din Moscova a declarat că şoferul nu a încetinit la trecerea de pietoni şi l-a lovit pe poet, precizând că, potrivit informaţiilor preliminare, proprietarul maşinii a fost implicat în 19 încălcări ale codului rutier în ultimele 12 luni.

Un critic al regimului lui Putin

Născut în 1947 la Moscova, bibliotecar de formaţie, Lev Rubinstein a fost una dintre personalităţile scenei literare underground sovietice din anii 1970 şi 1980, o „nouă avangardă" care se dorea a fi inventivă şi insolentă.

În anii 1970, a fost considerat unul dintre fondatorii mişcării „conceptualiste" moscovite, care lua în derâdere doctrina oficială a realismului socialist pe care şi-a propus să o contracareze.

Ataşat de ritm, Lev Rubinstein a creat un gen separat, „text pe fişă", atât în poezie, cât şi în teatru - poetul citea cu voce tare pe scenă scurte propoziţii scrise pe cartonaşe perforate.

Practica, inspirată din viaţa sa de zi cu zi ca bibliotecar şi cu referire la birocraţia sinistră a epocii sovietice, era o combinaţie de interpretare, comedie absurdă şi improvizaţie, având la bază ideea de a combate amorţeala sovietismului.

După destrămarea URSS, notorietatea lui Rubinstein a crescut în Rusia. El a fost publicat de edituri de renume şi a lucrat, de asemenea, ca jurnalist. A fost invitat la festivaluri internaţionale de poezie, iar operele sale au fost traduse în mai multe limbi.

În acelaşi timp, poetul nu şi-a ascuns opiniile ostile regimului lui Putin, denunţând represiunea politică şi încălcările drepturilor omului şi participând la manifestaţii ale opoziţiei.

În martie 2022, împreună cu alţi scriitori ruşi, Lev Rubinstein a semnat o scrisoare deschisă în care a criticat atacul extins asupra Ucrainei al armatei ruse descriindu-l drept un „război criminal" şi a criticat „minciunile" Kremlinului.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum arată cel mai în vârstă supermodel din lume. La 15 ani a semnat un contract cu Vogue | GALERIE FOTO

Carmen Dell'Orefice este cunoscută ca fiind cel mai în vârstă model în activitate din lume. A fost descoperită în drum spre clasa de balet la 13 ani și a pozat pentru prima copertă Vogue la 15 ani.

 

Un copil de șapte ani cu autism a murit după ce medicii nu și-au dat seama că e subnutrit. „Face parte din autismul său”

Un copil cu autism din Marea Britanie a murit în pandemie, la vârsta de șapte ani, din cauza unui stop cardiac, după ce o tulburare de alimentație nediagnosticată îl adusese în stadiul de a supraviețui cu „doar câțiva biscuiți”.

Armata israeliană a arestat două surori ale lui Saleh al-Arouri, numărul 2 în Hamas

Două surori ale numărului 2 în mişcarea teroristă palestiniană Hamas, Saleh al-Arouri, ucis pe 2 ianuarie în Liban într-un atac atribuit Israelului, au fost arestate în noaptea de sâmbătă spre duminică de către armata israeliană.

 

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.