Un petrolier iranian ar fi fost lovit de rachete în largul Arabiei Saudite. "Atac terorist"

62083901
Twitter

Incident cu numeroase semne de întrebare în apropiere de portul saudit Jeddah.

 

Un petrolier iranian a fost lovit vineri de două presupuse rachete în timp ce nava se afla la circa 100 de km de portul saudit Jeddah, incident care a provocat o scurgere de petrol în Marea Roşie, a indicat operatorul vasului, citat de AFP şi Reuters.

Compania naţională iraniană (National Iranian Tanker Company /NITC/), operatorul administrativ al flotei de petroliere în Iran, a indicat într-un comunicat că cele 'două explozii' care au lovit carena navei au fost 'probabil provocate de lovituri cu rachete'.

'Toţi membrii echipajului sunt vii şi nevătămaţi', a adăugat NITC, precizând că persoanele de la bordul 'Sabiti' încearcă să repare distrugerile provocate.

'Nu a existat niciun incendiu la bordul' petrolierului, a afirmat compania de stat iraniană care deţine nava, dezminţind informaţiile difuzate anterior de televiziunea de stat a Iranului, potrivit căreia petrolierul a luat foc în urma unei explozii.

Anterior, agenţiile de presă internaţionale, citând media oficiale de la Teheran, au comunicat că un petrolier iranian a luat foc în urma unei explozii în timp ce nava se afla în apropiere de portul saudit Jeddah (vest).

Potrivit experţilor citaţi de agenţia de presă iraniană Isna, ar fi vorba de un 'atac terorist', autorităţile de la Teheran declanşând o anchetă care este în curs de desfăşurare, informează Reuters.

Acest incident intervine pe fondul tensiunilor între Iran, pe de o parte, şi Arabia Saudită şi aliatul ei american, pe de altă parte.

În septembrie, Riadul şi Washingtonul au acuzat Teheranul că s-ar afla în spatele atacurilor împotriva a două importante rafinării din estul Arabiei Saudite, atacuri revendicate de rebelii houthi din Yemen. Iranul a dezminţit orice implicare.

Presupusul atac de vineri survine după ce mai multe petroliere au fost sechestrate de Iran în ultimele luni în regiunea Golfului şi reţinerea în iulie în largul Gibraltarului (extremitatea sudică a Spaniei) a unui petrolier iranian, autorizat să plece la 15 august.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62083891
Premiul Nobel pentru Pace, acordat premierului Etiopiei. LIVE

Abiy Ahmedt este laureatul Premiului Nobel pentru Pace de către Kaci Kullmann Five, preşedintele Comitetului Norvegian Nobel, potrivit www.nobelprize.org.

62083878
Un pod s-a prăbușit în mijlocul orașului, din cauza unui camion. Sunt mai multe victime

Un accident terifiant s-a petrecut în China.

62074443
Conferința de presă a lui Zelenski, record mondial. Cât a durat

Volodimir Zelenski, fost actor ales în aprilie în funcţia de preşedinte al Ucrainei, a înregistrat joi un record.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.