Un pasager s-a urcat la bordul unui Boeing 777, apoi a deschis o ușă și a căzut din avion

62079535
iStock

Un pasager care zbura cu un avion al companiei Air Canada a deschis ușa aeronavei și a căzut de la aproximativ șase metri înălțime pe pistă, a relatat prima dată Global News.

 

Un reprezentant al companiei aeriene a declarat pentru Business Insider că incidentul a implicat un Boeing 777 de pe Aeroportul Internațional Pearson din Toronto.

Purtătorul de cuvânt a declarat că pasagerul „s-a îmbarcat în mod normal la bordul aeronavei”, dar apoi a deschis o ușă a cabinei în loc să se îndrepte spre locul său.

Reprezentantul a adăugat că persoana a suferit răni în urma căzăturii și că au fost chemate serviciile de urgență.

Datele de pe Flightradar24 arată că zborul de luni de la Toronto la Dubai a decolat cu aproape șase ore întârziere. Acesta era programat să aibă 319 pasageri la bord.

Un reprezentant al companiei aeriene a declarat: „Putem confirma că au fost respectate toate procedurile noastre aprobate de îmbarcare și de operare în cabină; continuăm să analizăm incidentul”.

Este pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână când comportamentul neobișnuit al unui pasager a întârziat unul dintre zborurile companiei aeriene.

Pe 3 ianuarie, Air Canada a deviat un zbor după ce un pasager în vârstă de 16 ani a agresat un membru al familiei, a declarat poliția.

Poliția a declarat că alți pasageri și membrii ai echipajului din zborul de la Toronto la Calgary, Alberta, l-au imobilizat pe adolescent, care a fost arestat și dus la spital.

După ce a stat la sol în Winnipeg, Manitoba, timp de aproximativ două ore, zborul a aterizat în Calgary cu aproximativ trei ore întârziere.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62416692
„Norii erau un negru intens”. O furtună nemiloasă a lovit Statele Unite. Rafalele au măturat totul în cale | VIDEO
Nu doar europenii luptă voinicește cu nămeții și gerul, ci și americanii. O furtună de zăpadă s-a dezlănțuit în centrul Statelor Unite, în timp ce estul și sudul sunt răvășite de tornade și precipitații abundente.
62416711
Primul lucru pe care l-a făcut Gabriel Attal după ce a ajuns în fruntea guvernului francez
O vizită în departamentul Pas de Calais, devastat de inundații în primele zile ale anului, a fost prima activitate a lui Gabriel Attal în calitate de șef al guvernului francez.  
62299193
Tensiuni în SUA după ce Biden nu a fost informat că Austin suferă de cancer. Se cere demiterea șefului Pentagonului
Administraţia Biden face eforturi să calmeze furia izbucnită în urma dezvăluirilor potrivit cărora preşedintele, care candidează pentru a doua oara, nu a ştiut de spitalizarea secretarului Apărării între 1 şi 4 ianuarie.