Un oficial rus cere Moscovei să invadeze cinci state NATO

62392456

Un oficial rus din regiunea ucraineană Zaporojie, pe care Rusia pretinde că a anexat-o în urmă cu un an, cere ca Moscova să cucerească teritorii care au făcut parte din Imperiul Rus.

Yevgeny Balitsky a spus că Rusia ar trebui să se concentreze pe țările baltice, Polonia și Finlanda, toate cele cinci state fiind membre NATO, potrivit Newsweek.

„Vom corecta asta cu ajutorul puternicelor arme rusești! Nu cred în diplomație, în acest caz. Desigur, diplomația trebuie să fie mereu folosită, dar eu cred că îl putem recupera (teritoriul, n.r.) doar cu ajutorul puternicelor arme rusești. Să ne recuperăm cetățenii care au făcut parte din Imperiul Rus și acum din Federația Rusă. Astfel încât întreaga lume să nu se transforme într-o Sodoma și Gomora, așa cum se întâmplă în Europa”, a declarat el.

„Nici măcar nu vorbesc despre teritorii. Înțeleg că include Varșovia, Helsinki, cunoscute și sub numele de Helsingfors”, a mai spus Yevgeny Balitsky

Zaporojie a fost una dintre cele patru regiuni ucrainene anexate nelegal de Rusia.

În luna aprilie, Finlanda a devenit al 31-lea stat membru al NATO, alianță din care mai fac parte Polonia și țările baltice - Estonia, Letonia și Lituania.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62341566
Oficial OMS: Febra Dengue va deveni o ameninţare majoră în sudul Europei în acest deceniu
Febra Dengue va deveni în acest deceniu o ameninţare majoră în sudul Europei, în sudul Statelor Unite şi în noi zone din Africa.  
62376447
Volodimir Zelenski: Rusia va încerca în această iarnă "să distrugă" sistemul electric al Ucrainei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat vineri că Rusia va încerca în această iarnă să "distrugă" sistemul electric al ţării sale, aşa cum a făcut anul trecut, când a intensificat bombardamentele masive asupra infrastructurilor esenţiale.
62386857
Oficial american: Coreea de Nord a început să furnizeze armament Rusiei
Coreea de Nord a început să furnizeze artilerie Rusiei, ajutând astfel forțele lui Vladimir Putin să continue invazia în Ucraina, a declarat un oficial american pentru CBS News.