Persoane din mai multe state afirmă că au văzut ”această minge de foc strălucitoare” marţi, în jurul orei locale 9.00 (15.00, ora României), scrie presa americană. Explozia a eliberat energia echivalentă a 250 de tone de trinitrotoluen (TNT).
American Meteor Society a anunţat că a primit semnlari din Wisconsin şi până în Maryland.
NASA a confirmat ulterior că a fost vorba despre un meteorit cu diametrul de 1,80 metri.
Niciun fragment din acest meteorit nu a fost semnalizat imediat.
”Ar putea să existe câteva fragmente mici, dar cea mai mare parte a ars în atmosferă”, a declarat un meteorolog, Brian Mitchell.
Meteoritul a fost văzut pentru prima oară la aproximativ 80 de kilometri deasupra lacului Erie, în apropiere de Lorain.
El a parcurs peste 55 de kilometri în atmosfera superioară, după care s-a dezintegrat deasupra Valley City, la nord de Medina, a anunţat într-un comunicat Bill Cooke, şeful Meteoroid Environments Office al NASA la Huntsville, în Alabama.
”Seamănă într-adevăt cu o minge de foc, ceea ce înseamnă că este vorba despre un meteorit, un mic asteroid”, a declarat directorul executiv al NASA, astronomul Carl Hergenrother.
”Sunt atât de multe obiecte pe orbită, încât ceea ce vedem arzând este adesea doar un satelit în faza reintrării în atmosferă. Însă, în general, acestea nu sunt deosebit de strălucitoare”, a declarat el.