Un fost prim-ministru al Marii Britanii, suspect intr-un caz de pedofilie si crima. Ce alti demnitari sunt implicati

61701057

Un fost sef al Cabinetului de la Londra apare intr-o ampla investigatie a politiei britanice privind abuzur sexuale asupra minorilor comise de figuri de prim rang din viata publica de la Londra.

Numele lui Edward Heath, prim-ministru intre 1970 si 1974 si lider al partidului conservator britanic intre 1965 si 1975, apare intr-o ancheta a politiei privind “abuzuri sexuale istorice asupra copiilor”, scrie BBC. Heath a incetat din viata acum un deceniu, la 89 de ani, iar abuzurile investigate ar fi avut loc in anii ’70 si ’80.

Agenti de politie din Londra, Jersey si Wiltshire sunt implicati in aceasta ancheta, botezata “Operatiunea Midland”. Oamenii legii verifica acuzatii potrivit carora mai multe persoane aflate in pozitii de putere in sfera politica si militara ar fi abuzat sexual baieti minori in diverse locatii din Londra si din sudul Angliei. De asemenea, se vorbeste si despre uciderea unora dintre victimele acestui cerc de pedofilie, o acuzatie pe care oficialii din politie au declarat ca o considera “credibila”.

Edward Heath fost premier al Marii Britanii

Heath (foto sus) a mai fost acuzat in anii ’90 ca ar fi violat un baiat de 12 ani, dar ancheta a fost abandonata atunci. Politistii vor acum sa afle de ce nu s-a continuat investigatia. In scandal ar mai fi fost implicati, pe langa Heath, fostul ministru de interne Leon Brittan, fostul ministru al sanatatii Enoch Powell, fostul presedinte al Camrei Comunelor George Thomas, Peter Hugh Morrison, ex-ministru pentru relatia cu Parlamentul, parlamentarul liberal Cyril Smith si cel laburist Leo Abse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61701014
"Sotul meu m-a violat". Drama prin care a trecut o femeie agresata in somn, ani la rand. Pedeapsa primita de barbat

Desi pentru unii poate parea de neinteles, un american a fost condamnat pentru ca si-a violat sotia, in somn, timp de mai multi ani de zile, dupa ce ii administra calmante, pentru a nu se trezi in timpul actului sexual.
 

61700993
Invazie "apocaliptica" de lacuste in sud-vestul Rusiei. "Unele erau mai mari decat degetul meu". VIDEO

Doua regiuni din sud-vestul Federatiei Ruse sunt afectate in ultimele zile de invazia unor roiuri gigantice de lacuste.

61700933
Cortul in care avea loc un spectacol de circ s-a prabusit, in Marea Britanie. Doi oameni au murit, iar 22 au fost raniti

Doi oameni care asistau la un spectacol de circ, in statul american New Hampshire, si-au pierdut viata dupa ce cortul in care avea loc reprezentatia s-a prabusit peste ei.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.