Un bebeluș de numai trei zile a avut parte de o moarte cumplită. A murit sufocat în timp ce era alăptat

62299893
Shutterstock

Un bebeluș de numai trei zile a murit sufocat în timp ce era alăptat de mama sa, o femeie de 30 de ani de naționalitate italiană.

Totul a avut loc chiar în salonul Spitalului Roman Pertini, în noaptea dintre 7 și 8 ianuarie, scrie La Reppublica.

O asistentă a fost cea care a dat alarma. În tura de noapte, ea a văzut corpul bebelușului inert alături de cel al mamei, care adormise. Bebelușul a fost resuscitat ore în șir, însă totul a fost în zadar.

Femeia se află și acum în stare de șoc, iar Parchetul de la Roma a deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a întâmplat evenimentul atât de grav și previzibil într-un astfel de departament.

Ipoteza de infracțiune a anchetei deschise de parchetul de la Roma este aceea de omor din culpă împotriva unor persoane necunoscute, pe scurt, nu există suspecți. Și, totuși, femeia este calificată drept partea vătămată. Se pare că aceasta ar fi fost victima unui comportament omisiv sau, în orice caz, a unui comportament incorect din punct de vedere profesional.

Potrivit unei reconstituiri, în după-amiaza zilei de 7 ianuarie, femeia de 30 de ani a cerut personalului secției să mai poată rămâne câteva minute cu bebelușul ei după alăptare.

După câteva minute, însă femeia ar fi adormit și nicio asistentă nu ar fi venit să o verifice pe ea și pe bebeluș, așa cum ar fi fost normal.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62318930
Austria vrea gard la granițele Bulgariei. Cancelarul Karl Nehammer: Vom face lobby să primească două miliarde de euro
Austria va face lobby la Uniunea Europeană pentru ca Bulgaria să primească asistenţă în valoare de două miliarde de euro, destinată întăririi securităţii la frontiera cu Turcia.  
62255930
Lavrov: „Războiul Occidentului împotriva Rusiei nu mai este hibrid, ci aproape real”
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că războiul "hibrid" al Rusiei cu țările occidentale a devenit aproape "real".
62254191
Miniştrii de Externe din UE au stabilit: Un nou ajutor militar de 500 de milioane de euro pentru Ucraina
Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană au aprobat, luni, încă un ajutor militar pentru Ucraina, au declarat agenţiei Reuters trei surse diplomatice.