Un bărbat a intrat cu camioneta în participanții la o paradă gay în Statele Unite. Cel puțin un mort

×
Publicitate

Şoferul unei camionete a lovit sâmbătă mai multe persoane adunate la o paradă gay în Statele Unite, omorând cel puţin un bărbat, a anunţat presa americană preluată de AFP şi DPA.

Incidentul, despre care încă nu este clar dacă a fost un atac deliberat, a avut loc la începutul paradei LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer) din oraşul Wilton Manors (Florida, sud-est), în apropiere de Fort Lauderdale. Şoferul furgonetei a fost arestat.

Vehiculul se aliniase cu carele alegorice participante la paradă, dar a accelerat şi a lovit mai multe persoane, a relatat Local 10 News.

Cel puţin doi bărbaţi au fost loviţi de vehicul, iar unul dintre ei a murit, a declarat pentru această sursă primarul din Fort Lauderdale, Dean Trantalis, care a participat la paradă.

El a spus că duba a ţintit de fapt maşina congresmanei democrate Debbie Wasserman Schultz, care se afla într-o maşină decapotabilă, dar a ratat-o la limită.

''Este un atac terorist asupra comunităţii LGBT. Exact asta este. Nu a fost chiar un accident. A fost deliberat, a fost premeditat şi a fost îndreptat împotriva unei anumite persoane. Din fericire, au ratat acea persoană, dar din păcate au lovit alte două persoane'', a declarat Trantalis.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62196881
Incendiile de vegetație se extind în SUA. Trei state sunt afectate

Incendiile de vegetaţie nu mai contenesc în Statele Unite. Sunt focare de amploare în cel puţin 3 state federale: California, Utah şi Arizona.

62196877
Furtuna tropicală Claudette a lovit Statele Unite, unde a provocat inundații serioase

O furtună tropicală a lovit cu putere Golful Mexicului. Pe traiectoria sa a fost mai întâi statul american Louisiana, unde a provocat inundaţii serioase.

62196837
Papa Francisc recunoaște ''virtuţile eroice'' ale lui Robert Schuman. Este primul pas spre beatificarea fondatorului UE

Papa Francisc a făcut sâmbătă primul pas către beatificarea lui Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, recunoscându-i ''virtuţile eroice'' şi acordându-i titulatura de ''venerabil''.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.