Un bărbat a câștigat la loto și a împărțit banii cu fiica lui. Apoi a dat-o în judecată ca să-i ia înapoi

62419772
Shutterstock

Un bărbat din Australia care a câștigat aproape un milion de dolari la loto și i-a dat o parte din bani fiicei sale, a dat-o apoi în judecată pe aceasta și i-a cerut suma oferită înapoi. Acum, familia s-a destrămat, iar oamenii nu mai vorbesc între ei.

O familie din Australia s-a destrămat, iar membrii acesteia nu-și mai vorbesc între ei, după ce tatăl a câștigat aproape un milion de dolari la loto, scrie News.com.au.

William John Bampton, în vârstă de 92 de ani, din Twin Waters, pe Coasta Sunshine din Queensland, și-a dat viața peste cap după ce a câștigat jackpot-ul de 986.000 de dolari (aproximativ 597.000 de euro), în martie 2018.

Potrivit datelor din dosarul aflat pe rolul instanței din Brisbane, bărbatul a plătit un avans de 50.000 de dolari pentru o casă, imediat după ce a câștigat la loto. La scurt timp, a mai plătit 505.300 de dolari pentru a cumpăra casa, în coproprietate cu fiul său, Larry, iar în luna august a aceluiași an i-a oferit și fiicei sale, Suzanne Elaine Vourlides, 300.000 de dolari (181.500 de euro).

Acest ultima cadou a devenit apoi mărul discordiei, pentru că bărbatul și-a dat seama că vrea să facă și niște economii și i-a cerut înapoi banii fiicei sale, spunând că ”a fost influențat în mod nejustificat sau supus unui comportament neconscient de către doamna Vourlides”. Practic, tatăl și-a dat fiica în judecată pentru a-i lua banii făcuți cadou .

William John Bampton a susținut că o ceartă cu fiica sa la începutul lunii august 2018 l-a lăsat să se simtă „copleșit”, fără altă altă opțiune decât să facă plata către aceasta, potrivit documentelor instanței.

Pe de altă parte, femeia a susținut că tatăl ei i-a oferit de bunăvoie cei 300.000 de dolari.

Într-o amplă hotărâre de 39 de pagini, judecătoarea Suzanne Sheridana a remarcat dovezile prezentate de ambele părți. Iar documentele instanței au clarificat că, la momentul audierii, William John Bampton nu avea niciun diagnostic de demență.

În ciuda pledoariei acestuia, judecătorul Sheridan i-a respins cererea, sugerând posibile ordonanțe pentru cheltuieli, cu excepția cazului în care s-ar putea ajunge la un acord între părți.

”Cel mai rău lucru care s-a întâmplat a fost câștigul la loto. A distrus familia”

„Deși domnul Bampton era de vârstă înaintată și avea afecțiuni medicale, dovezile medicale indicau că avea capacitatea deplină de discernământ și era capabil să-și gestioneze afacerile financiare”, a spus judecătoarea.

„Nu pot să accept că doamna Vourlides a profitat în mod inconștient de domnul Bampton. Sunt pregătită să accept că acel cadou a fost corect, just și rezonabil în circumstanțele date”.

Fiica bărbatului a spus însă că această dispută cu tatăl ei i-a distrus familia. „La sfârșitul zilei, am trecut peste asta, dar, sincer, a distrus viețile oamenilor. Totul este îngrozitor”, a spus ea.

Larry, fratele prins la mijloc în disputa juridică dintre tată și soră, a dezvăluit că tatăl său a încetat comunicarea cu el.

„Nimeni nu este un câștigător din asta, pur și simplu îi distruge pe toți membrii familiei”, a spus el.

„Cel mai rău lucru care s-a întâmplat vreodată a fost că a câștigat milionul de dolari. Una dintre poveștile tragice de loto, cred”.

William John Bampton a spus că intenționează să facă apel la decizia instanței, deplângând faptul că nu i-a mai rămas nimic din câștigul de aproape un milion de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62419756
Curtea Supremă din SUA autorizează temporar înlăturarea gardului de sârmă ghimpată instalat de Texas la frontiera cu Mexic
Curtea Supremă a SUA a decis luni să autorizeze temporar agenţii Patrulei de Frontieră a Statelor Unite să înlăture sau să taie gardul de sârmă ghimpată pe care oficiali ai statului Texas l-au ridicat de-a lungul unei părţi a graniţei cu Mexic.  
62419752
Directorul unei companii a murit într-un mod bizar la o petrecere, în fața a 700 de angajați. Totul a fost filmat VIDEO
CEO-ul companiei Vistex a murit într-un accident bizar care a avut loc la o petrecere, în fața a 700 de angajați. Bărbatul a căzut de la înălțime în timp ce încerca să-și facă o intrare spectaculoasă. Președintele firmei se află și el în stare critică.  
62419751
Președintele Donald Tusk: Polonia va rămâne cel mai bun aliat al Ucrainei, iar Viktor Orban „nu va fi iertat”
Polonia își va menține sprijinul militar și politic pentru Ucraina, a declarat luni, la Kiev, premierul polonez Donald Tusk, după ce l-a acuzat pe omologul său ungar Viktor Orbán de trădare a Europei.