UE prelungeşte cu un an sancţiunile împotriva lui Lukașenko. Ce alte noi măsuri pregătește

62173794
Shutterstock

Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la 28 februarie 2022 sancţiunile impuse împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP.

UE a impus sancțiuni împotriva lui Lukașenko şi a unor membri ai regimului său, implicaţi în reprimarea protestelor împotriva alegerilor prezidenţiale contestate de la 9 august

Circa 88 de persoane, printre care şi Aleksandr Lukaşenko, şi şapte entităţi, au fost sancţionate cu o interdicţie de călătorie în UE şi o îngheţare a bunurilor aflate pe teritoriul blocului comunitar.

Aceste sancţiuni impuse în octombrie, noiembrie şi decembrie 2020 "le transmit actorilor politici şi economici din Belarus că acţiunile lor şi susţinerea lor faţă de regim trebuie să aibă un cost", subliniază comunicatul publicat de Consiliul UE.

Măsurile l-au vizat pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko, pe fiul său, mai mulţi miniştri, înalţi funcţionari, şefi de întreprinderi şi de societăţi care susţin violenta reprimare a manifestaţiilor organizate împotriva fraudei electorale şi intimidarea jurnaliştilor în Belarus, precum şi responsabili pentru frauda electorală.

UE a refuzat să recunoască rezultatele alegerilor prezidenţiale considerate drept "trucate".

Noi sancţiuni au fost anunţate în cursul reuniunii miniştrilor de externe ai UE de pe 22 februarie 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62172224
AstraZeneca va livra 40 de milioane de doze de vaccin în UE până la finalul lunii martie

Directorul executiv al companiei farmaceutice AstraZeneca, Pascal Soriot, s-a declarat ''încrezător'' că va reuşi în al doilea trimestru al acestui an să crească numărul dozelor de vaccin anti-COVID-19 livrate Uniunii Europene.

62175690
Motivul pentru care cancelarul german, Angela Merkel, refuză să se vaccineze cu serul AstraZeneca

Cancelarul german, Angela Merkel, a spus că nu se va vaccina cu serul AstraZeneca pentru că este „prea bătrână”.

62143244
Aleksei Navalnîi a fost mutat din închisoarea din Moscova. Unde ar fi fost dus

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din închisoarea din Moscova unde executa o pedeapsă pentru încălcarea eliberării condiţionate, a anunţat joi avocatul său Vadim Kobzev, citat de Reuters.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.