Ucraina îi va asasina pe comandanții ruși la ei acasă: ”Știm cum vă cheamă și unde stați”

62422971
Shutterstock

Serviciul de informații al armatei ucrainene le-a transmis comandanților din armata Rusiei că-i va ucide chiar în casele lor. ”Știm cum vă cheamă și unde stați”, a spus GUR, care a omorât zeci de ruși implicați în războiul declanșat de Putin în Ucraina.

 

Direcția de informații a Ministeruui Apărării din Ucraina (GUR) a lăsat din nou de înțeles că este implicată în împușcarea unui comandant rus, în orașul său natal din Rusia, transmițând tuturor oficialilor militari din Rusia că-i va ucide chiar în casele lor, scrie The Kyiv Independent.

Oleg Stegachev, comandantul echipajului unui bombardier strategic rusesc Tu-95, a fost împușcat în orașul rusesc Engels, a informat GUR pe 3 februarie.

Rusia a folosit în mod regulat baza aeriană Engels, care se află la aproximativ 730 de kilometri sud-est de Moscova și la sute de kilometri de Ucraina, pentru a ataca Ucraina cu avioane care transportă rachete de croazieră.

Stegachev, născut în 1983, a servit la baza aeriană Engels și a fost direct implicat în atacuri asupra obiectivelor civile ucrainene, a declarat GUR pe Telegram. Agenția de informații militare urmează să clarifice dacă Stegachev a supraviețuit atacului.

”Vă știm numele, adresele, numerele de la mașini, rutele și obiceiurile”

Ca și până acum, GUR nu și-a revendicat responsabilitatea pentru tentativa de asasinat, dar a sugerat că a fost implicată.

”Vă reamintim că pedeapsa îi așteaptă pe toți criminalii ruși de război – vă știm numele, adresele, numerele de mașini, rutele și obiceiurile”, a transmis agenția.

În decembrie, Illia Kyva, un fost deputat pro-rus în parlamentul ucrainean, a fost găsit mort în regiunea Moscova. Potrivit sursei Kyiv Independent, el a fost asasinat de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Kyva a susținut în mod deschis invazia rusă a Ucrainei, răspândind propaganda rusă prin canalul său Telegram.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62422969
Judecătoarea dintr-un proces de custodie a copiilor a încercat să o seducă pe mamă printr-o aplicație de swingeri. Ce a urmat
O judecătoare din New York s-a recuzat dintr-un proces de custodie, după ce mama implicată a dezvăluit că magistratul a încercat să o seducă prin intermediul unei aplicații pentru swingeri.  
62422963
Turcia a finalizat construirea a peste 7.000 de locuinţe într-o regiune devastată de cutremurul major de anul trecut
Turcia a predat sâmbătă cheile a peste 7.000 de locuinţe noi unora dintre persoanele rămase fără adăpost după cutremurul devastator de anul trecut, la un an după cel mai mortal dezastru din istoria modernă a ţării, transmite Reuters.
62422958
Preşedintele Biden a refuzat interviul de dinaintea Super Bowl, pentru al doilea an consecutiv
Un interviu cu preşedintele SUA în orele dinaintea Super Bowl a devenit o tradiţie în ultimele decenii.