Ucraina ar putea lansa controfensiva chiar de Ziua Victoriei în Rusia. Care sunt temerile Moscovei

×
Publicitate

Moscova se teme că ucrainenii îi vor compromite Ziua Victoriei și vestita paradă militară lansându-și controfensiva chiar pe 9 mai.

Cât despre șansele ofensivei, occidentalii nu se pun de acord. Dacă unii nu se așteaptă la rezultate pentru Kiev, atât șeful NATO, cât și comandantul trupelor americane din Europa, consideră Ucraina bine pregătită.

Pe de altă parte, potrivit unuia dintre documentele secrete ajunse recent pe internet, Rusia ar avea suficiente fonduri pentru a purta războiul în Ucraina cel puțin încă un an.

Ucrainenii nu renunță încă la Bahmut, deși mai controlează doar o mică parte din orașul asediat de 9 luni. Șeful unităților de comando din armata ucraineană a făcut, în secret, o vizită pe front.

Noi înregistrări arată luptele dramatice duse în tranșee de soldații ucraineni și ruși pentru a controla așa-zisul „drum al vieții” către Bahmut, singura șosea prin care trupele Kievului mai pot fi aprovizionate.

Trupele ucrainene și cele ruse lansează necontenit atacuri și contraatacuri pentru a încerca să se poziționeze cât mai bine față de autostrada Bahmut-Lisciansk.

Dacă foşti diplomaţi americani citaţi de Newsweek împărtăşeau miercuri o perspectivă pesimistă despre şansele Ucrainei, comandantul trupelor americane din Europa, generalul Christopher Cavoli, crede, dimpotrivă, că ucrainenii sunt în avantaj.

Christopher Cavoli, șeful trupelor SUA din Europa: ”Potrivit modelului pe care l-am pus la punct împreună cu ei, ucrainenii sunt într-o poziție bună. Au unele slăbiciuni despre care prefer să nu vorbesc în public. Dar suntem încrezători în ceea ce privește elementul surpriză și alte lucruri similare”.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: ”Peste 98% dintre vehiculele de luptă promise Ucrainei au fost deja livrate. Adică 1.550 de blindate, 230 de tancuri şi alte echipamente, inclusiv cantităţi mari de muniţii. În total am antrenat şi echipat 9 brigăzi de blindate. Asta pune Ucraina într-o poziţie puternică pentru a continua să-şi recupereze teritoriile”.

Pentru Kiev, o rază de speranță a venit şi din discuția telefonică purtată de preşedintele ucrainean cu omologul său chinez. Convorbirea de o oră, semnificativ mai mult decât era prevăzut, este descrisă de Kiev drept productivă, excelentă şi rezonabilă.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: ”Există o șansă de a folosi influența politică a Chinei pentru a întări principiile și regulile pe care o pace ar trebui să se bazeze. I-am prezentat (lui Xi Jinping) formula ucraineană de pace și principalele puncte. Am căzut de acord să comunicăm în continuare”.

Jens Stoltenberg: ”Este important ca responsabilii chinezi să înţeleagă mai bine conflictul din perspectiva Ucrainei. Asta nu schimbă însă faptul că Beijingul nu a condamnat niciodată războiul ilegal al Rusiei”.

Nic Robertson, corespondent CNN: ”Faptul în sine că, după discuţie, s-a anunţat trimiterea unui emisar în Ucraina arată convingător că, în culise s-a organizat cu minuţiozitate acest apel telefonic. Dincolo de asta însă, preşedinţii Xi şi Zelenski au poziţii foarte diferite despre rolul pe care l-ar putea asuma China. Xi Jinping a propus un plan de pace care nici măcar nu pomeneşte ca Rusia a invadat ilegal Ucraina. Cred însă că ambiţia Ucrainei aici este să slăbească tezele Rusiei despre legitimitatea războiului şi să promoveze, în schimb, versiunea ei, conform căreia nu poate fi pace până când Rusia nu se retrage. Pentru asta, Xi ar trebui să-şi schimbe în mod fundamental poziţia”.

Cât despre ruşi, reacţia lor este previzibilă.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt a lui Vladimir Putin: ”Salutăm orice iniţiativă care poate duce la încheierea conflictului din Ucraina şi atingerea tuturor obiectivelor pe care şi le-a propus Rusia”.

În altă ordine de idei, imagini recente din satelit arată că forțele rusești au golit o bază cheie din nordul Crimeei, lângă satul Medvedivka și aproape de granița cu regiunea Herson. În februarie, acolo erau staţionate zeci de blindate și tancuri. Experții sugerează că retragerea echipamentelor ar fi legată de operațiuni defensive înaintea așteptatei contraofensive ucrainene.

Potrivit comentariilor de pe blogurile militare ruseşti, Moscova se teme că Ucraina va lansa o contraofensivă chiar pe 9 mai, de ziua Victoriei când în capitala va fi organizată cunoscută parada militară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62343067
Legendarul prezentator Jerry Springer a murit la vârsta de 79 de ani

Jerry Springer , una dintre cele mai influente și controversate figuri din istoria televiziunii din SUA, a murit, informează TMZ.

62343066
Putin l-a demis pe „Măcelarul din Mariupol”, unul dintre cei mai cruzi generali care au atacat în Ucraina

Comandantul rus care a condus atacurile din orașul Mariupol, acum capturat de ruși, și supranumit de presa ucraineană „Măcelarul din Mariupol” a fost concediat de Vladimir Putin, transmite Newsweek.

62343039
„A fost o glumă”. Evgheni Prigojin neagă că a suspendat focul de artilerie în Bahmut

Liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat joi că a glumit atunci când a spus că oamenii săi vor suspenda focul în Bahmut. 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.