Turcia a început expulzarea prizonierilor Stat Islamic capturaţi

62091495
AFP

Turcia a început expulzarea militanţilor capturaţi din gruparea Stat Islamic (SI), după ce ministrul de interne turc Süleyman Soylu a avertizat săptămâna trecută că Ankara va începe această operaţiune chiar dacă deţinuţilor le-a fost revocată cetăţenia.

Ankara a anunţat luni că a expulzat deja un jihadist american, iar acelaşi lucru se va întâmpla curând cu alţi 24 de jihadişti, printre care 11 francezi şi zece germani.

„Un terorist străin american a fost deportat din Turcia după ce au fost finalizate toate demersurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne turc, Ismail Catakli.

Potrivit acestuia, alţi doi jihadişti, unul german şi unul danez, vor fi repatriaţi luni.

Alţi şapte „terorişti străini, de origine germană, vor fi deportaţi joi”, a adăugat Catakli, citat de agenţia de presă turcă Anadolu.

Demersuri legale sunt în desfăşurare pentru expulzarea din Turcia a altor 15 jihadişti - 11 francezi, doi germani şi doi irlandezi.

Începerea operaţiunii de expulzare a jihadiştilor străini aflaţi în Turcia a fost anunţată vineri de către ministrul de interne turc Süleyman Soylu. În aceeaşi zi, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a precizat că în închisorile din Turcia se află 1.201 deţinuţi membri ai SI.

Ankara a lansat în luna octombrie o ofensivă în nord-estul Siriei împotriva miliţiilor kurde YPG, în urma unei decizii a preşedintelui american Donald Trump de a retrage trupele SUA din regiune. Campania a stârnit numeroase temeri privind soarta prizonierilor jihadişti în regiune.

Miliţiile YPG sunt principala componentă a Forţelor Democrate Siriene (SDF), care au fost un aliat important al SUA în victoria asupra Statului Islamic în regiune, şi au ţinut mii de jihadişti în închisori din nordul Siriei.

Turcia, care consideră YPG drept grupare teroristă având legături cu militanţii kurzi insurgenţi de pe teritoriul său, a promis că va combate Statul Islamic cu aliaţii săi. Ankara a făcut apel în mod repetat la ţările europene să îşi primească înapoi cetăţenii care au luptat alături de jihadişti.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62091494
Președintele demisionar al Boliviei ar putea deveni prezentator la un post TV al Rusiei

Redactorul-şef al canalului de ştiri pro-Kremlin Russia Today (RT) i-a propus un post de prezentator lui Evo Morales, care a demisionat recent de la Preşedinţia Boliviei după trei săptămâni de proteste împotriva realegerii lui, informează luni AFP.

62091486
Jafuri şi atacuri în mai multe oraşe din Bolivia, după "lovitura de stat"

Turbulenţele s-au extins duminică noaptea spre luni în mai multe oraşe din Bolivia, după demisia preşedintelui ţării, Evo Morales, înregistrându-se incendii, jafuri şi atacuri asupra unor case.

62091426
„Lovitură de stat” în Bolivia. Reacții după demisia președintelui Evo Morales

Venezuela, Mexicul, Argentina şi Cuba au condamnat "lovitura de stat" împotriva președintelui Evo Morales din Bolivia.

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.