Trump, vizită de succes în Japonia. A participat alături de Melania la un turneu de sumo

×
Publicitate

O partidă de golf, locuri în față la un turneu de sumo, dar și mese cu suși, hamburgeri și barbeque. De așa ceva a avut parte președintele american, aflat în vizită la Tokyo.

Cu un astfel de tratament, rezervat înaltului oaspete, premierul nipon Shinzo Abe are toate șansele să-și confirme calitatea de "cel mai bun prieten al lui Trump, dintre toți liderii importanți ai lumii".

Preşedintele Trump şi premierul Shinzo Abe, alături de primele doamne, au asistat la un turneu de sumo. "Un sport fascinant, cu atleţi grozavi", după cum a comentat preşedintele american. O mie din cele 11.000 de locuri ale arenei au fost rezervate pentru demnitari, membri ai stafurilor şi echipele de securitate.

La final, atât premierul nipon cât şi preşedintele american au înmânat trofee învingătorului, un luptător de sumo de 25 de ani, considerat o stea în ascensiune a acestui sport tradiţional, aflat la mare preţ în Japonia.

Shinzo Abe abia a reuşit să ridice trofeul, aproape la fel de greu ca un luptător de sumo. I-a dat o mâna de ajutor unul dintre sportivi.

A doua cupă, cea înmânată de Trump, a fost denumită Cupa preşedintelui Statelor Unite şi este împodobită cu un vultur pleşuv pasărea naţională a Ameriicii. De acum va fi decernata în fiecare an câştigătorului turneului de sumo din mai, a explicat televiziunea naţional japoneză.

Trump: „Am avut o seară incredibilă cu sumo, lupte sumo... Au contribuit şi Statele Unite... M-am ocupat personal, n-am vrut să mă bage cineva în bucluc, aşa că m-am ocupat personal... Am adus aici acest minunat trofeu, care sper că va fi decernat sute de ani de aici înainte.”

Trump şi-a împărtăşit impresiile la un restaurant suși, unde l-a invitat gazda sa. Meniul "diplomaţiei culinare", a fost, de altfel, variat, incluzând un dineu cu hamburgeri "preparaţi din carne de vită americană", precum şi barbeque la cină.

Ziua de duminică a început într-o dimineaţă însorită, cu o partidă de golf. Abe este probabil cel mai apropiat prieten al preşedintelui american, dintre liderii mondiali, și deja au jucat golf de cinci ori împreună, de când Donald Trump a ajuns la Casa Albă.

În timp ce soţii lor discutau chestiuni comerciale şi de securitate, primele doamne au vizitat o expoziţie cu jocuri de lumini interactive la Muzeul de artă digitală din Tokyo. Acolo s-au întâlnit şi cu copii, în sala acvariului digital. Iar cei mici le-au invitat pe soţiile liderilor să deseneze animale care au fost proiectate apoi pe pereţi.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62049163
Dezastru provocat de o tornadă într-un oraș din SUA. Sunt 2 morți și zeci de răniți

O tornadă ucigașă a lovit El Reno, un oraș cu 19.000 de locuitori din Oklahoma.

62049131
Cozi uriașe în toată Europa formate de românii care au vrut să voteze. Sistemele, oprite automat la ora 21

De la est la vest şi de la nord la sud, Europa a fost brăzdată de cozile alegătorilor români care s-au înghesuit în număr impresionant să voteze.

61985833
PPE şi-a anunţat victoria la europarlamentare. Manfred Weber, viitorul şef al CE

Preşedintele PPE a anunţat duminică seară victoria la alegerile europarlamenetare şi a anunţat că Manfred Weber va fi viitorul şef al Comisiei Europene.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.