Statele Unite și Iranul afirmă că au ajuns la un acord care va intra în vigoare vineri. Președintele Donald Trump a declarat că SUA ridică blocada navală asupra porturilor iraniene și că Strâmtoarea Hormuz se va redeschide după semnarea acordului. Textul integral nu a fost încă făcut public.
"Acordul cu Republica Islamică Iran este acum finalizat", a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, la câteva minute după anunţul mediatorului pakistanez de luni, ora Pakistanului.
"Autorizez pe deplin redeschiderea Strâmtorii Ormuz fără taxe de trecere şi, în paralel, ridicarea imediată a blocadei navale americane. Nave din întreaga lume, porniţi motoarele. Să curgă petrolul în valuri!", a adăugat Donald Trump.
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif anunţase anterior pe platforma X că Statele Unite şi Iranul au ajuns la un "acord de pace" care pune capăt imediat tuturor operaţiunilor militare din Orientul Mijlociu, inclusiv din Liban.
"Acum că acordul este încheiat, mediatorii vor facilita o serie de întâlniri în această săptămână. Aceste discuţii premergătoare punerii în aplicare (a acordului) vor pune bazele discuţiilor tehnice şi ale ceremoniei oficiale de semnare", care va avea loc la Geneva, în Elveţia, pe 19 iunie, a adăugat el.
Preşedintele american anunţase sâmbătă că un acord va fi semnat duminică, ziua în care a împlinit 80 de ani, fără ca această informaţie să fie confirmată de iranieni.
Mai devreme în cursul zilei de duminică, el afirmase că semnarea a fost "întârziată" de atacuri israeliene asupra Beirutului, care au fost denunţate de Teheran.
Iranul: Negocierile în vederea unui acord final vor avea loc în termen de 60 de zile
Protocolul de acord încheiat în noaptea de duminică spre luni între Iran şi Statele Unite deschide calea pentru negocieri în termen de 60 de zile în vederea unui acord final, potrivit adjunctului ministrului iranian de externe Kazem Gharibabadi, notează AFP.
"Negocierile vor începe în termen de 60 de zile în vederea ajungerii la un acord definitiv", a declarat Kazem Gharibabadi la televiziunea de stat, adăugând că, totuşi, "neîncrederea persistă" faţă de Statele Unite.
Diplomatul, specialist în chestiuni juridice, a enumerat patru subiecte: "ridicarea tuturor sancţiunilor care vizează Republica Islamică Iran, fie că este vorba despre sancţiuni unilaterale primare sau secundare"; chestiunea nucleară; "reconstrucţia" şi "dezvoltarea economică" a Iranului, precum şi "implementarea unui mecanism de monitorizare" pentru a asigura executarea corectă a angajamentelor asumate.