Trump promite că va pune capăt războiului în Ucraina dacă ajunge preşedinte. Ce a mai declarat la întâlnirea cu Zelenski

62457740

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a promis vineri că, dacă ajunge la Casa Albă, va colabora atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre acestea, declaraţie făcută la New York, transmit Reuters şi AFP.

"Avem o relaţie foarte bună (cu Zelenski) şi, aşa cum ştiţi, eu am, de asemenea, o relaţie foarte bună cu preşedintele (rus Vladimir) Putin"."Şi cred că dacă vom câştiga (alegerile), vom soluţiona asta foarte repede", a susţinut în continuare Donald Trump, făcând referire la războiul declanşat de Rusia contra Ucrainei.

"Suntem de acord să spunem că trebuie să punem capăt războiului în Ucraina", a reacţionat preşedintele Zelenski. Acesta i-a prezentat joi preşedintelui democrat Joe Biden şi candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris ceea ce el numeşte "planul de victorie" al Ucrainei în acest război, despre care nu a oferit public detalii.

Potrivit unor oficiali americani citaţi de Wall Street Journal, administraţia americană este preocupată de faptul că acest plan al preşedintelui ucrainean nu cuprinde o strategie cuprinzătoare şi este doar puţin mai mult decât o cerere reîmpachetată de a primi mai multe arme şi de a fi ridicate restricţiile pentru folosirea în atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus a rachetelor cu rază lungă de acţiune primite de Ucraina ca ajutor militar din partea Occidentului.

Preşedintele Biden a anunţat joi un nou ajutor militar al SUA pentru Ucraina, în valoare de 7,9 miliarde de dolari, în timp ce Donald Trump a criticat receptivitatea administraţiei americane faţă de cererile de asistenţă formulate de preşedintele ucrainean.

"Continuăm să îi dăm miliarde de dolari cuiva care refuză să încheie un acord" cu Rusia pentru oprirea războiului, a spus Donald Trump referindu-se la preşedintele Zelenski, pe care l-a descris ironic drept "cel mai bun agent de vânzări de pe planetă".

De când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei în februarie 2022, Congresul SUA a aprobat circa 175 de miliarde de dolari ca ajutor pentru Ucraina, din care aproximativ 56 de miliarde reprezintă ajutor militar direct. 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Benjamin Netanyahu, huiduit în timpul discursului pe care l-a susținut la ONU. Replica lui: ”Dacă ne loviţi, vă vom lovi!”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost huiduit în timpul discursului pe care l-a susținut la ONU, iar numeroşi diplomaţi - inclusiv reprezentanţii Iranului - au ieşit din sală, relatează AFP, potrivit News.ro.

Cel puțin 6 oameni au murit și peste 3 milioane au rămas fără electricitate în Florida, care a fost lovită de uraganul Helene

Furtuna Helene a lovit în această dimineață Florida cu forța unui urgan de categoria a patra.

O actriță celebră, cunoscută pentru rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani

Actrița Maggie Smith, cunoscută pentru rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.