Trump pleacă de la Haga impresionat de NATO. Ce spune președintele american despre războiul din Ucraina

62555238
Getty

Donald Trump a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la încheierea summitului NATO de la Haga, că pleacă cu o viziune „puţin diferită” asupra alianţei după ce a mărturisit că a venit aici „pentru că era ceva ce trebuia să facă”.

Donald Trump a spus însă că a fost mişcat de implicarea aliaţilor pe care i-a întâlnit, relatează The Guardian.

„I-am văzut pe şefii acestor ţări trezindu-se, dragostea şi pasiunea pe care le-au arătat pentru ţările lor a fost incredibilă.

Ei vor să îşi protejeze ţara, au nevoie de Statele Unite şi, fără Statele Unite, nu va mai fi la fel. Îl puteţi întreba pe Mark (Rutte, secretarul general al NATO) sau pe oricare dintre oamenii care au fost acolo. A fost foarte emoţionant să văd asta”, a mărturisit Trump, înainte de a confirma că rămâne ataşat articolului 5 din Tratatul NATO.

„A fost grozav. Plec de aici diferit. Plec de aici spunând că aceşti oameni chiar îşi iubesc ţările, nu este o cacealma. Şi suntem aici pentru a-i ajuta să îşi protejeze ţara", a spus Trump.

Citește și
UE răspunde presiunilor lui Donald Trump. CE anunță o reuniune a „colegiului de securitate” după summitul de la Bruxelles
UE răspunde presiunilor lui Donald Trump. CE anunță o reuniune a „colegiului de securitate” după summitul de la Bruxelles

El a mărturisit că a fost „o călătorie destul de lungă”, dar spune că „a meritat” şi „au fost realizate lucruri extraordinare”.

„Faptul că Europa îşi asumă mai multă responsabilitate pentru securitatea sa va ajuta la prevenirea unor dezastre viitoare, precum situaţia oribilă cu Rusia şi Ucraina, şi sperăm că vom rezolva această problemă", a mai declarat preşedintele american.

Trump își susține meritul pentru obiectivul de cheltuieli de apărare de 5%

Trump a salutat noul obiectiv de cheltuieli de apărare de 5%, revendicându-şi meritul pentru acesta.

„Accentul principal al conversaţiilor noastre la summit a fost necesitatea ca alţi membri NATO să preia povara apărării Europei, care a inclus povara financiară, după cum ştiţi, era de 2%, şi am ajuns la 5%.

Şi au spus, câţiva dintre ei au venit la mine, unul în special, a spus: „Domnule, am încercat să ajungem la 3% timp de 20 de ani, şi nu am reuşit, iar dumneavoastră aţi ajuns la 5%", aşa că eu cred că aproape toţi vor contribui acum", a spus Trump.

„A fost într-adevăr o mare concentrare. Săptămâna aceasta, într-o etapă istorică, aliaţii NATO s-au angajat să îşi majoreze dramatic cheltuielile de apărare până la 5% din PIB, ceea ce nimeni nu credea că este posibil. Şi au spus: aţi reuşit, domnule, aţi reuşit. Nu ştiu dacă aşa e, dar cred că am făcut-o”, a continuat Trump arătând că în trecut, doar câteva ţări au atins obiectivul - şi a nominalizat Polonia - dar acest lucru s-a schimbat acum.

„Este vital ca aceşti bani suplimentari să fie cheltuiţi pentru o birocraţie foarte serioasă în domeniul hardware-ului militar şi sperăm că acesta va fi fabricat în America, deoarece avem cel mai bun armament greu din lume”, a subliniat Trump.

Donald Trump caută o portiță pentru încetarea războiului din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat că a avut o întâlnire „foarte plăcută” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a promis că va vorbi cu liderul rus Vladimir Putin pentru a vedea dacă este posibil să pună capăt războiului, relatează Reuters şi The Guardian.

Întrebat despre o evaluare recentă din partea unui ofiţer militar american potrivit căreia preşedintele rus Vladimir Putin are ambiţii teritoriale dincolo de Ucraina, Trump a declarat: „Păi, este posibil. Ştiu un lucru: i-ar plăcea să reglementeze. I-ar plăcea să iasă din chestia asta. Este un dezastru pentru el".

Întrebat despre întâlnirea bilaterală pe care a avut-o în marja summitului NATO cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a răspuns: „A fost foarte drăguţ, de fapt. Ştiţi, noi am avut mici momente dificile. Nu ar fi putut fi mai drăguţ. Cred că i-ar plăcea să vadă un sfârşit la asta. Şi eu vreau", a declarat Trump despre întâlnirea sa cu Zelenski.

„Am de gând să vorbesc cu Vladimir Putin, să văd dacă putem pune capăt acestei situaţii”, a adăugat el.

Când a fost întrebat dacă a discutat despre încetarea focului cu Zelenski, Trump a spus că nu, ci doar a vrut doar să ştie „ce mai face".

Trump a mai spus că promisiunea sa iniţială de a pune capăt invaziei ruseşti din Ucraina a fost „sarcastică”, dar a recunoscut că „este mai dificil decât ar crede unii”.

El a adăugat apoi: „Vladimir Putin chiar trebuie să pună capăt acestui război”.

Intrând în dialog cu o reporteriţă ucraineană stabilită la Varşovia, care a dezvăluit că soţul ei este soldat activ în armata ucraineană, Trump a promis că SUA vor vedea dacă pot pune la dispoziţia Ucrainei mai multe rachete antirachetă „Patriot”, subliniind că „sunt foarte eficiente, 100% eficiente”.

El a părut mişcat de dialogul cu jurnalista şi i-a cerut să „îl salute pe soţul tău”.

„Ei doresc să aibă rachete antirachetă, aşa cum le numesc ei, "Patrioate", şi vom vedea dacă le putem pune la dispoziţie unele”, a declarat Trump cu privire la cererea Ucrainei de a primi echipamente pentru sistemele de rachete Patriot.

„Ştiţi, sunt foarte greu de obţinut. Şi noi avem nevoie de ele. Le furnizam Israelului şi sunt foarte eficiente, 100% eficiente", a adăugat Trump.

Patriot, denumire care vine de la Phased Array Tracking Radar for Intercept on Target, este un sistem de apărare antirachetă sol-aer la nivelul întregului teatru de operaţiuni, construit de Raytheon.

Este considerat unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din arsenalul SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
UE răspunde presiunilor lui Donald Trump. CE anunță o reuniune a „colegiului de securitate” după summitul de la Bruxelles
UE răspunde presiunilor lui Donald Trump. CE anunță o reuniune a „colegiului de securitate” după summitul de la Bruxelles

CE va organiza vineri o reuniune a „colegiului de securitate”, o reuniune a comisarilor pe teme de securitate, după summitul liderilor europeni de joi seară, organizat pe fondul tensiunilor cu SUA.

LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Zelenski lipsește de la Forumul Economic de la Davos. Ce l-a ținut pe președinte la Kiev
Zelenski lipsește de la Forumul Economic de la Davos. Ce l-a ținut pe președinte la Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski nu s-a mai dus la Forumul Economic de la Davos, din Elveția. 

Recomandări
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE. Donald Trump susține acum un discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump ține în acest moment un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.