Trump anunţă primele sancțiuni împotriva Teheranului. Reacţia Uniunii Europene

×
Publicitate

La numai câteva zile după ce a retras Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul, administrația Trump concretizează primele sancțiuni împotriva Teheranului.

Trezoreria americană a anunțat măsuri împotriva a 6 persoane și 3 companii despre care susține că alimentează cu milioane de dolari trupele de elită iraniene.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană a anunțat o reuniune, marțea viitoare, la Bruxelles, cu miniștrii de externe din Iran, Franța, Germania și Marea Britanie, pentru păstrarea acordului nuclear încheiat în 2015, care a fost abandonat acum de americani.

"Sancțiunile pe care vrea să le reintroducă președintele Trump împotriva companiilor străinte prezente în Iran sunt inacceptabile, trebuie negociate cu europenii", a spus șeful diplomației de la Paris.

Ministrul francez de Finanțe a fost și mai tranșant: ''Europa nu e vasalul Statelor Unite''.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61959232
Schimbare de poziţie a Rusiei. Decizia luată de Putin după vizita lui Netanyahu

După vizita lui Netanyahu, Rusia nu consideră necesară furnizarea de rachete S-300 armatei siriene.

61959201
Momentul în care o rachetă israeliană distruge un Pantsir-S1, în Siria. VIDEO

Armata israeliană a publicat o înregistrare cu momentul în care o rachetă IDF (Israel Defense Forces) lovește un sistem SA22 / Pantsir-S1.

61959190
Ducele Friedrich de Württemberg a murit în urma unui accident rutier, în Germania

Ducele Friedrich de Württemberg, şeful Casei de Württemberg, a murit într-un accident de maşină. Ducele avea 56 de ani.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.