Trei noi țări europene au anunțat primele cazuri de infectare cu coronavirus

62112411
Getty

Danemarca, Norvegia şi Estonia au anunţat joi primele cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

Danemarca a anunţat un prim caz de contaminare cu noul coronavirus la un bărbat care s-a întors din nordul Italiei şi care se află într-o stare relativ bună, potrivit Agerpres.

„Bărbatul, care a revenit pe 24 februarie dintr-o excursie la schi în Lombardia împreună cu soţia şi fiul său, prezenta în special tuse şi febră, bărbatul a fost testat pozitiv, dar rezultatele testelor soţiei şi fiului au fost negative", a precizat într-un comunicat Agenţia de sănătate publică.

Care este starea pacientului

 

Starea sa este relativ bună şi a revenit la domiciliu, unde se află în carantină împreună cu familia, ţinând legătura în fiecare zi cu spitalul din Roskilde, la est de Copenhaga.

Autorităţile sanitare naţionale, care nu prevăd pentru moment instituirea unor măsuri de control a călătorilor la intrarea în ţară, a declarat marţi că ''probabilitatea unor cazuri importate în Danemarca a crescut (...), dar că riscul de infecţie (trebuie) considerat în continuare scăzut''.

Şase spitale din această ţară cu 5,8 milioane de locuitori au fost desemnate de autorităţile sanitare capabile să primească persoane contaminate cu coronavirus.

Compania daneză din domeniul transportului maritim Maersk a anunţat că toţi angajaţii care se întorc din nordul Italiei (Emilia-Romagna, Lombardia, Piemont, Trentino-Tirolul de Sud şi Veneto) şi Coreea de Sud vor trebui să lucreze de acasă timp de două săptămâni după revenirea în ţară pentru minimizarea riscului de contaminare.

Estonia confrmă și ea primul caz

 

Estonia a confirmat primul caz de contaminare cu coronavirus la un bărbat care s-a întors din Iran au relatat joi agenţiile de presă ruse TASS şi Interfax, citând autorităţi estoniene din domeniul sanitar.

„Este vorba despre un cetăţean cu rezidenţă permanentă în Estonia, care nu are cetăţenie estoniană", potrivit Interfax, care îl citează pe ministrul estonian al Afacerilor Sociale, Tanel Kiik.

„Potrivit informaţiilor pe care le deţin, acesta este cetăţean iranian", conform unei declaraţii făcute de Kiik pentru televiziunea estoniană şi citată de Interfax.

Primul caz confirmat în Norvegia

 

Primul caz de îmbolnăvire cu coronavirus a fost confirmat în Norvegia, o persoană asimptomatică venită dintr-o zonă din China în care s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire.

Institutul Naţional de Sănătate Publică din Norvegia a anunţat că o persoană a fost depistată pozitiv la testul pentru coronavirus, fiind primul caz din această ţară.

Persoana nu prezentă simptome, dar a fost testată la întoarcerea dintr-o zonă din China afectată de coronavirus. Institutul a precizat că este un rezultat ”slab pozitiv”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62112385
Un pui de maimuță alb ca zăpada, atracția unei grădini zoologice din Praga

Surpriză pentru vizitatorii unei grădini zoologice din Praga.

62112380
VIDEO. Incendiu violent la o rafinărie din California. Pompierii au avut mari probleme

O rafinărie din statul California a luat foc. Iniţial a avut loc o explozie puternică, apoi flăcări uriaşe au cuprins instalaţiile petroliere.

62112379
12 morți și 400 de infectați cu coronavirus, în Italia. Mesajul autorităților: „Nu intrați în panică!”

Mesajul autorităţilor de la Bruxelles pentru oamenii din Italia, principalul focar din Europa, este: "Nu intraţi în panică!".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.