Trei irakieni, arestați în Austria. Ar fi fost membri ISIS

61936152
Getty

Trei irakieni au fost arestaţi în Austria sub suspiciunea că aparţin unei organizaţii teroriste, a relatat sâmbătă dpa.

Cei trei bărbaţi, cu vârste puţin peste 20 de ani, trăiau într-un hostel pentru solicitanţi de azil în oraşul Judenburg, la 190 de km sud-est de Salzburg, a precizat sâmbătă procurorul public pentru agenţia austriacă de presă APA, confirmând informaţii apărute anterior în presă, informează Agerpres.ro

Cei trei bărbaţi sunt investigaţi de Biroul de stat pentru protecţia Constituţiei şi combaterea terorismului.

Procuratura nu a oferit detalii suplimentare despre arestări, însă tabloidul Kronen Zeitung a scris că cei trei sunt suspectaţi că ar fi făcut parte din gruparea jihadistă Statul Islamic

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61957839
Proteste față de Putin în Moscova. 1.000 de persoane ar fi fost reținute
Peste 1.000 de persoane au fost arestate sâmbătă în întreaga Rusie în timpul unor manifestaţii de protest împotriva preşedintelui Vladimir Putin, organizate la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, a anunţat o organizaţie neguvernamentală, informează AFP.
61954079
Donald Trump: „Un spital din Londra seamănă cu o zonă de război. E sânge peste tot”
Președintele american Donald Trump a comparat un spital din Londra cu „o zonă e război”, subliniind că deși Marea Britanie are o legislație strictă împotriva armelor, spitalele sunt pline de sânge care provine de la victimele atacurilor cu cuțitul.
61957813
Patru români, reţinuţi în Sicilia fiindcă purtau haine de iarnă. Ce aveau sub ele
Autorităţile italiene au prins un grup de români care furau din supermarketuri în provincia Caltanissetta.